În această săptămână, pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, publicul este invitat la o întâlnire cu personaje reprezentative pentru diverse tipologii umane, situații pline de umor și povești care traversează granițele culturale și ale generațiilor. Dramaturgia românească a secolului XX se întâlnește cu texte din literatura universală, într-un program variat, ce reliefează un microcosmos burghez din perioada interbelică, ai cărei membrii sunt captivi într-un mediu dominat de bârfe și intrigi, confruntările, prezentate în cheie ludică, dintre două familii balcanice sau o aventură fascinantă care are loc în inima junglei.
GAIȚELE – vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Una dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei românești interbelice, scrisă de Alexandru Kirițescu, „Gaițele” aduce în prim-plan istoria familiei Duduleanu, simbol al unei burghezii în derivă, prizonieră în propriile clișee și prejudecăți. În contrapunct, se conturează o poveste de dragoste în care suflete firave încearcă să se elibereze din această lume închisă prin căutarea iubirii adevărate.
Spectacolul surprinde ipocrizia, rivalitățile și micile drame domestice, construind personaje recognoscibile și astăzi. „Gaițele” reprezentand o frescă a unei lumi ce rămâne surprinzător de actuală, o piesă în care râsul se transformă într-un zâmbet amar, invitând la reflecție asupra felului în care trăim, iubim și ne raportăm unii la alții. Aceste reprezentații sunt Sold Out.
CUSCRII DIN TIRANA – duminică, 19 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O comedie plină de energie și culoare balcanică, „Cuscrii din Tirana” surprinde întâlnirea a două familii puse față în față de iminenta căsătorie a copiilor acestora. Diferențele de mentalitate, orgoliile și prejudecățile declanșează situații neașteptate, în care umorul de situație și cel de limbaj se împletesc cu tandrețea și emoția ce se nasc din legăturile umane.
Spectacolul ironizează contrastele culturale și vanitatea socială, construind o poveste despre familie și prietenie, dar mai ales despre puterea iubirii de a aduce laolaltă lumi aparent opuse.
CARTEA JUNGLEI – duminică, 19 aprilie, ora 11.00, sala Teatrului de Animație Imaginario
Inspirat din celebrele povești scrise de Rudyard Kipling, musicalul „Cartea junglei”, cel mai recent spectacol din repertoriul secției Teatrul de Animație Imaginario, îi invită pe cei mici într-o aventură fascinantă alături de Mowgli și prietenii săi. Într-un decor plin de culoare și dinamism, personajele prind viață și îi poartă pe copii într-o lume în care prietenia, curajul și loialitatea sunt puse la încercare.
Biletele pot fi achiziționate de la Agentia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.