HCL 67/2014
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR.67
privind aprobarea Regulamentului de Organizare al Centrului Creșe din Municipiul Ploi
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de Motive a Primarului municipiului Ploiești Iulian Bădescu și Raportul de Specialitate al serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecție Civilă și Protecția Muncii din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiesti, prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Centrului Crese din Municipiul Ploiesti;
având în vedere prevederile H.G. nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară ;
în baza prevederilor Legii nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea creșelor, actualizată;
în temeiul art. 36 alin. 2, lit. „a” si alin. (3) lit. ”b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată în 2007, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Centrului Creșe din Municipiul Ploiesti conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Centrul Creșe din Municipiul Ploiesti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 27 februarie 2014
Președinte de ședință
Contrasemnează Secretar, Oana Cristina lac
Dată în Ploiești, astăzi, 27 februarie 2014
| Președinte de ședință, — | Secretar, Oana Cristina Lac |