HCL 641/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 689/11.11.2025 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Gheorghe Popa și Daniel-Puiu Neagu, precum şi Raportul de specialitate comun al Direcţiei Gestiune Patrimoniu nr. 478/07.11.2025 şi al Direcţiei Administraţie Publică Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte nr. 578/10.11.2025 la proiectul de hotărâre privind modificarea prin act adiţional a contractului de concesiune directă nr.23141/20.12.2024, încheiat între Municipiul Ploieşti şi Dumitraşcu Constantin;
În conformitate cu avizul din data de 30.10.2025 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Având în vedere adresa înregistrată la Municipiul Ploieşti nr.19897/30.09.2025 transmisă de către Dumitraşcu Constantin;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.506/22.10.2024 şi contractul de concesiune directă nr.23141/20.12.2024 încheiat între Municipiul Ploieşti şi Dumitraşcu Constantin;
Având în vedere Procesele verbale din data de 10.10.2025 și 30.10.2025 ale Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art.139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 362, alin. (1) și (2) coroborat cu alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
Se aprobă modificarea art. 3, lit. e) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 506/22.10.2024, în sensul că domnul Dumitraşcu Constantin are obligația să solicite emiterea Autorizației de construire pentru extinderea construcției şi să înceapă construcția până la data de 19.12.2026.
Art. 2
Se aprobă modificarea corespunzator art. 1, a contractului de concesiune directă nr. 23141/20.12.2024, încheiat între Municipiul Ploieşti şi Dumitrascu Constantin, conform Actului adițional cuprins în Anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3
Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la contractul de concesiune directă nr. 23141/20.12.2024, cuprins în Anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5
Direcţia Administraţie Publică, Juridic Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoștinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 27 noiembrie 2025
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU