HCL 563/2025
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 620/07.10.2025 al primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu şi Raportul de specialitate comun nr.121/07.10.2025 al Compartimentului Monitorizare Întreprinderi Publice și nr.525/07.10.2025 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, privind propunerile autorității publice tutelare locale de numire a membrilor în cadrul Consiliului de administrație la S.C. Hale și Piețe S.A. Ploiești, pentru ocuparea a patru posturi de administrator și reluarea procedurii de selecție pentru un post de administrator;
Având în vedere avizul comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiții și reclamații din data de 30.10.2025;
În conformitate cu prevederile art. 2 pct. 2 lit. b) și pct. 3 lit. b), ale art. 4⁹ alin. (5) lit. b), art. 28 și art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de dispozițiile art. 1 pct. 18, art. 22 și art 23 din Anexa 1 a Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
În baza Raportului final nr. 40/25.09.2025 al Comisiei de selecție și nominalizare a candidaților privind procedura de selecție pentru ocuparea a 5 posturi de membru în consiliul de administrație la societatea Hale și Piețe S.A. Ploiești, înregistrat la Compatrimentul Monitorizare Întreprinderi Publice sub nr. 229/25.09.2025;
Ținând cont de adresa nr. 10141/30.09.2025 a Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, înregistrată la municipiul Ploiești sub nr. 19637/30.09.2025, iar la Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice sub nr.233/30.09.2025;
În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a) și alin. (3), lit. d), art. 139, alin. (1), art.154 și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
Ia act de Raportul nr. 40/25.09.2025 al Comisiei de selecție și nominalizare a candidaților privind procedura de selecție pentru ocuparea a 5 posturi de membru în consiliul de administrație la societatea Hale și Piețe S.A. Ploiești, înregistrat la Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice sub nr. 229/25.09.2025, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Mandatează reprezentanții Consiliului Local al municipiului Ploiești în Adunarea Generală a Acționarilor de la S.C. Hale și Piețe S.A. Ploiești să numească candidații nominalizați de către comisia de selecție și nominalizare în Raportul nr.40/25.09.2025, anexă la prezenta hotărâre, pentru ocuparea a patru posturi de administrator în cadrul Consiliului de administrație al S.C. Hale și Piețe S.A. Ploiești, astfel:
- Vlad Costel Cătălin
- Stoichici Valentin Petru
- Jianu Florin
- Dumitrescu Rodica Valentina
Art. 3
Mandatul administratorilor propuși în numele unității administrativ – teritoriale locale la art. 2 este încredințat pentru 4 ani, începând cu data de 22 noiembrie 2025.
Art. 4
Aprobă reluarea procedurii de selecție pentru un post de administrator cu profil economic și statut de auditor sau experiență de minimum 3 ani în comitete de audit, în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 5
Adunarea Generalăa Acționarilor de la S.C. Hale și Piețe S.A. Ploiești, Comisia de selecție și nominalizare constituită prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 288/30.06.2025 și Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri;
Art. 6
Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracteva aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 octombrie 2025
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU