HCL 290/2011
ROMÂNIA | DB JUDEȚUL PRAHOVA pers
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI iai
HOTĂRÂREA NR. 290
și Turismului a unor tronsoane din străzile Gheorghe Grigore Cantacuzino ȘI Strandului din municipiul Ploiești în vederea realizării unor obiective de investiții finanțate prin Programul “Planul Național de Dezvoltare a Infrastructurii” pe toată durata realizării acestora
Consiliul Local al municipiului Ploiești :
Văzând Expunerea de motive a domnului Viceprimar Dumitru Cristian și a domnilor consilieri Bolocan lulian, Popa Constantin, Horghidan Costel, Marcu Valentin și Raportul de specialitate al Direcției de Gestiune Patrimoniu prin care se propune transmiterea în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a unor tronsoane din străzile Gheorghe Grigore Cantacuzino si Strandului din municipiul Ploiești în vederea realizării unor obiective de investiții finanțate prin Programul “Planul National de Dezvoltare a Infrastructurii” pe toată durata realizării acestora;
Având în vedere prevederile art.3 alin.4 și ale art.5°2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.105/2010, pentru aprobarea Planului National de Dezvoltare a Infrastructurii, cu completările ulterioare, precum și prevederile art.2 alin.3 și ale art.5 alin.l, alin.2 din Hotărârea Guvernului României nr.251/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea proiectelor prioritare din cadrul Planului Național de Dezvoltare a Infrastructurii, aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.105/2011, realizate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului;
În conformitate cu art.5 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit prevederilor Hotărârii nr.116/2011 și Hotărârii nr.118/2011 ale Consiliului Local al municipiului Ploiești;
În temeiul prevederilor art.36 alin.2 lit.c), alin.5 lit.a) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aproba transmiterea in administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a unui tronson de stradă din municipiul Ploiești in vederea realizării obiectivului de investiții “Reabilitare strada Gheorghe Grigore Cantacuzino — Tronson Șoseaua Vestului — limita municipiu — parte carosabilă” finanțat prin
ve ) „a We”, Pi [d N . > . ‘ +
Programul “Planul National de Dezvoltare a Infrastructurii” pe toată durata realizării acestuia, identificat potrivit Planului de situație ce constituie Anex (4-a prezenta hotărâre. A Su
Art. 2. Aprobă transmiterea în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a unor tronsoane de străzi din municipiul Ploiești în vederea realizării obiectivului de investiții “Modernizare strada Strandului — Tronson ieșire Pasaj Bucov — Limita municipiului Ploiești — parte carosabilă” finanțat prin Programul “Planul National de Dezvoltare a Infrastructurii” pe toată durata realizării acestuia, identificate potrivit Planului de situație ce constituie Anexa nr.2 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Împuternicește Primarul municipiului Ploiești să semneze Protocolul de predare — primire a terenurilor identificate la art.1 și 2.
Art. 4. Direcția Tehnic Investiții, Direcția de Gestiune Patrimoniu și Direcția Management Financiar —Contabil, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5. Direcția Administrație Publică, Juridic—Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
N SP
Dată în Ploiești, astăzi 26 septembrie 2011.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, . | CONTRASEMNEAZA SE AR,
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |