HCL 271/2009
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 271
realizarea obiectivului de investiții “ Amenajare Pare Câineni”
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a doamnei viceprimar Carmen Dumitru si a domnului Primar — Andrei Liviu Volosevici și Raportul de specialitate al Administrației Domeniului Public și Privat Ploiești prin care se propune aprobarea participării Municipiului Ploiești prin Administrația Domeniului Public și Privat la “Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități“ și adoptarea măsurilor necesare pentru realizarea obiectivului de investiții “Amenajare Parc Câineni”;
având în vedere prevederile Ghidului de finanțare a Programului national de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații de verzi în localități aprobat prin Ordinul Ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1166/2007/;
în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare ;
în baza Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea Programului national de imbunatatire a calitații mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati, actualizată;
în temeiul art. 36 alin. (2) lit. b) și c), alin. (4) lit. d), e) și f) și al art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aproba participarea Municipiului Ploiesti prin Administratia Domeniului Public și Privat (serviciu public cu personalitate juridică, de subordonare locală) la “Programul national de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități“, în vederea promovării, pentru finanțarea din Fondul de Mediu, a obiectivului de utilitate publică “Amenajare Parc Câineni”.
Art. 2. Aprobă Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Amenajare Parc Câineni” conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Stabilește ca suprafața de teren identificată potrivit Anexei nr. 2 la prezenta, să fie pusă la dispoziție pentru implementarea Proiectului și realizarea obiectivului „Amenajare Parc Câineni”.
Art, 4. Cheltuielilor neeligibile aferente obiectivului de investiții „Amenajare Parc Câineni” vor fi suportate din bugetul Administrației Domeniului Public si Privat Ploiești – surse proprii.
Art. 5. (1) Desemneaza pe dl. Dan Ionita ca reprezentant al solicitantului în relația
cu Administratia Fondului pentru Mediu, care va avea și calitate de responsabil de proiect; .
(2) Imputerniceste pe dl Dan Ioniță să semneze contractul de finanțare cu reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu.
Art. 6. Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Administrația Domeniului Public și Privat Ploiești, în colaborare cu Direcțiile de. specialitate ale Primăriei Municipiului Ploiești.
Art. 7. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 24 august 2009
Contrasemnează, Președinte de sedinta, Secretar, Costel Horghidan Maria Magdalena Mazâlu
| Președinte de ședință, — | Secretar, Costel Horghidan Maria Magdalena Mazalu |