ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 196

privind transformarea gradului profesic al unui post de inspector de specialitati din cadrul Clubului Sportiv Municipal Pk

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de Motive a Viceprimarului municipiului Ploiești domnul Ganea Cristian Mihai și Raportul de Specialitate al Clubului Sportiv Municipal Ploiești prin care se propune aprobarea transformării gradului profesional II în grad profesional I al unui post de inspector de specialitate din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, ca urmare a declarării “Admis” la examenul de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut, precum și Raportul de Specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești;

luând în considerare raportul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 23.06.2017, raportul Comisiei de specialitate nr. 6 — Comisia pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport din data de 23.06.2017 și raportul Comisiei de specialitate nr. 7 — Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetatenesti, petiții și reclamații din data de 21.06.2017;

în conformitate cu art. 41 din anexa care face parte integrantă din Hotărârea de Guvern nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul prevederilor art.36 alin.2 lit.„a” și alin.(3) lit.„b” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Aprobă transformarea gradului profesional II in grad profesional I al unui post de inspector de specialitate din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, începând cu data de 01.07.2017.

Art.2. Drepturile salariale vor fi stabilite conform prevederilor legale in vigoare, începând cu data de 01.07.2017.

Art.3 Începând cu aceeași dată prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 63/31.03.2017 și nr. 154/30.05.2017 se modifică potrivit prezentei hotarâri.

Art.4. Clubul Sportiv Municipal Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.5. Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice. Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. > Dată in Ploiești, astăzi, 26 iunie 2017 Președinte de ședință, Contrasemnează Secretar, George Sorin Ni Anabell Olimpi: antoiu

Dată în Ploiești, astăzi, 26 iunie 2017

Președinte de ședință,
—
Secretar,
George Sorin Ni Anabell Olimpi