Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 197/18.05.2026 al domnului consilier local Valentin Marcu, privind încheierea unui contract de superficie pentru terenul în suprafață de 12,02 m2 adiacent apartamentului nr. 4, situat în Ploiești, strada Veniamin Costache, nr. 3, bl. 28A, parter, precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub numărul 121/15.05.2026 la Direcția Gestiune Patrimoniu și la Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub numărul 190/18.05.2026;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 141/19.05.2026 al Direcției Economice;

Luând în considerare avizul din data de 15.05.2026 al Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.195/30.04.2025, terenul în suprafață de 12,02 m2 adiacent apartamentului nr. 4 situat în Ploiești, strada Veniamin Costache, nr. 3, bl.28A, parter, aparține domeniului privat al Municipiului Ploieşti;

Având în vedere cererea domnului Alexandru Răzvan – Florian, înregistrată la Municipiul Ploieşti sub nr. 17322/2024;

În baza art. 548, pct. (4), art. 550, pct. (1) şi art. 693-702 din Noul Cod Civil;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (6), lit. b), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 354 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Se însuşeşte raportul de evaluare nr. 3034/17.03.2026, întocmit de către S.C. KIDO ADVISORS S.R.L., pentru terenul în suprafață de 12,02 m2, situat în Ploiești, strada Veniamin Costache, nr. 3, ap. 4, bl. 28A, parter, care constituie Anexa nr.1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
(1) Aprobă încheierea unui contract de superficie între Municipiul Ploieşti şi domnul Alexandru Răzvan – Florian și doamna Alexandru Claudia – Mihaela pentru folosinţa terenului în suprafață de 12,02 m2, număr cadastral 153199, Carte Funciară nr.153199, identificat conform planului de amplasament și delimitare, care constituie Anexa nr. 2, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în următoarele condiţii:

  1. Durata contractului de superficie este de 49 ani, cu drept de prelungire în condiţiile legii;
  2. Domnul Alexandru Răzvan – Florian și doamna Alexandru Claudia – Mihaela vor achita contravaloarea folosinţei suprafeţei de teren, stabilită la art. 2, alin. (2), pe toată durata contractului de superficie. Suma se va actualiza anual cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică;
  3. Contractul de superficie, ce are ca obiect suprafața de teren sus menţionată, să fie perfectat la un notar public autorizat, în termen de maxim 60 zile calendaristice de la data adoptării prezentei hotărâri;
  4. Domnul Alexandru Răzvan – Florian și doamna Alexandru Claudia – Mihaela au obligaţia de a suporta cheltuielile aferente efectuării raportului de evaluare până la data perfectării contractului şi cele ocazionate cu perfectarea contractului de superficie;
  5. În cazul nerespectării condiției prevăzute la art. 2, lit. d), contractul de superficie nu se va încheia și prevederile prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

(2) Stabilește valoarea redevenței pentru terenul în suprafață de 12,02 m2, număr cadastral 153199, Carte Funciară nr. 153199, ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, adiacent apartamentului nr. 4 situat în Ploiești, strada Veniamin Costache, nr. 3, bl. 28A, parter la suma de 842,96 lei/an.

Art. 3
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă domnului Alexandru Răzvan – Florian și doamnei Alexandru Claudia – Mihaela prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 28 mai 2026

Președinte de ședință,
Gheorghe POPA

Contrasemnează,
Secretar General,
Laurențiu DIȚU