HCL 150/2010
ROMÂNIA | algae JUDETUL PRAHOVA :
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI
HOTĂRÂREA NR. 150
privind aprobarea transformării gradului profesional a șapte posturi de actor, a două posturi din referent în impresar artistic, precum și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești :
Văzând Expunerea de Motive a Primarului Municipiului Ploiești și Raportul de Specialitate al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, prin care se propune aprobarea transformării gradului profesional a șapte posturi de actor din cadrul secțiilor Dramă și Revistă, a două posturi din referent în impresar artistic, precum și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrul ,, Toma Caragiu” Ploiești;
Având în vedere Legea — Cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 alin. (2) și (3) din Anexa nr. 1;
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 1/25.01.2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 3 lit. „b” din Legea nr. 215/2001, republicată, cu privire la administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aprobă transformări ale unor posturi din cadrul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, conform Statului de funcții — Anexa nr. 1 la prezenta, după cum urmează:
– șase posturi de actor, studii superioare, grad profesional I în șase posturi de actor, studii superioare, grad profesional IA, din cadrul secției Dramă;
– un post de actor, studii superioare, grad profesional I în post de actor, studii superioare, grad profesional IA, din cadrul secției Revistă;
– două posturi de referent, studii medii, treaptă profesională I în două posturi de impresar artistic, studii medii, treaptă profesională I, din cadrul serviciului Organizare spectacole, fără modificarea salariului de bază.
Art. 2. Aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Teatrului „Toma
Caragiu” Ploiești conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Drepturile salariale se vor stabili conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 4. Prevederile din Hotărârea de Consiliu Local nr. 83/31.03.2010 se modifică în
mod corespunzător.
Art. 5. Art. 2 din Hotărârea de Consiliu Local nr. 55/28.03.2007 iti încetează
aplicabilitatea.
Art. 6. Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 31 mai 2010
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, ©“ CONTRASEMNEAZA SECRETAR,
Carmen Dup 4 E: < Maria Magdalena
| Președinte de ședință, — | Secretar, Carmen Dup |