Consiliul Local al municipiului Ploiești:

văzând Expuerea de motive a d-lui. primar și Raportul de specialitate al Serviciului Public Administrația Bazelor Sportive și de Agrement Ploiești, prin care se propune modificarea Regulamentului curselor de trap organizate pe Hipodromul Ploiești, conținut în Anexa nr. 1 a H.C.L. nr. 31/2003;
în temeiul H.C.L. nr. 31/2003 privind aprobarea Regulamentului curselor de trap organizate pe Hipodromul Ploiești, a programului competițional pe anul 2003 și a Protocolului de colaborare cu Compania Națională Loteria Română S.A.;
în baza Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă modificarea Regulamentului curselor de trap organizate pe Hipodromul Ploiești, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2
Serviciul Public Administrația Bazelor Sportive și de Agrement Ploiești va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri care va fi făcută publică de către Direcția Administrație Publică Juridic-Contencios.

Data în Ploiești, astăzi, 30 iunie 2003

Președinte de ședință,
Augustin Mitu

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu