Ediția a XXVII-a a festivalului aduce pe scena Teatrului „Toma Caragiu” finaliștii Concursului Național, laureații ediției 2025 și artiști consacrați.

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează, în perioada 02 – 03 octombrie 2026, la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, ediția a XXVII-a a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”, eveniment care reunește, timp de două seri, Concursul Național, Gala Laureaților și recitaluri susținute de artiști consacrați ai genului folk.

La 27 de ani de la prima ediție, „Festivalul Castanilor” rămâne singura manifestare de acest gen din Ploiești și unul dintre cele mai longevive concursuri naționale dedicate muzicii folk din România, organizat în memoria jurnalistului Gabi Dobre, inițiatorul evenimentului. Festivalul îmbină, an de an, componenta competitivă – prin care sunt descoperite noi talente, cu recitaluri susținute de nume care au marcat istoria genului.

Finaliștii selectați în urma preselecției din 15 septembrie 2026 vor concura vineri, 2 octombrie, de la ora 17.00, pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, pentru premii în valoare totală de peste 9.400 de lei, inclusiv Trofeul Festivalului.

Câștigătorii vor fi desemnați și premiați sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18.30, în cadrul Galei Laureaților.

Cele două seri de recital reunesc, pe aceeași scenă, comunitatea folk a Casei de Cultură – grupul „Chitara Prahovei”, coordonat de profesorul Marius Glonț – alături de artiști consacrați precum Ovidiu Mihăilescu, Dana Florian și Mircea Baniciu, vineri, respectiv Summer // Nights (câștigătoarea Marelui Trofeu 2025), Emeric Imre & Jimi El Laco și Alifantis & Gemini (Nicu Alifantis & Răzvan Mirică), sâmbătă.

Cele două seri sunt prezentate de Marian Dragomir, directorul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”, alături de Agatha Toma.

Programul evenimentului:

  • Vineri, 2 octombrie 2026

17.00 – Concursul Național de Interpretare a Muzicii Folk

19.00 – Pauză

19.30 – Marius Glonț & Chitara Prahovei

20.15 – Ovidiu Mihăilescu

21.00 – Dana Florian

21.45 – Mircea Baniciu

  • Sâmbătă, 3 octombrie 2026

18.30 – Gala Laureaților

19.20 – Pauză

19.30 – Summer // Nights – Marele Trofeu, ediția 2025

20.15 – Emeric Imre & Jimi El Laco

21.00 – Alifantis & Gemini (Nicu Alifantis & Răzvan Mirică)

Precizăm că orele sunt orientative și pot apărea mici decalaje în parcursul acestui program.

Biletele sunt disponibile la agenția de bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești.

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează anual „Festivalul Castanilor”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, alături de sponsori și parteneri media locali și naționali.