Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Primarul Mihai Polițeanu a participat, astăzi, la deschiderea oficială a conferinței “Model Parliament”, un eveniment inedit care reunește, în acest weekend, tineri pasionați de politică, administrație publică și procese legislative, oferindu-le șansa de a înțelege, prin experiență directă, cum funcționează un parlament democratic.

Conferința „Model Parliament” este organizată de Asociația EUcivitas și se desfășoară astăzi și sâmbătă, 11 octombrie a.c., la sediul municipalității.

Dezbaterea interactivă reunește zeci de tineri participanți, care au șansa de a experimenta activitatea legislativă, printr-o simulare realistă și bine structurată.

Participanții își asumă rolul de parlamentari și dezbat, propun și votează proiecte de lege, colaborând pentru a le îmbunătăți. Această simulare îi ajută să-și dezvolte gândirea critică, spiritul de echipă, capacitatea de argumentare și înțelegerea proceselor democratice. 

Pentru o mai bună organizare, “Model Parliament” este structurat în patru comisii tematice – Educație, Mediu, Economic și Relații Externe – fiecare concentrându-se pe domenii esențiale ale societății. În cadrul acestor comisii, participanții discută teme actuale: reforme în învățământ, sustenabilitate, economie circulară, cooperare internațională și politici publice moderne. 

Astfel, fiecare tânăr are oportunitatea de a lucra la subiecte care reflectă provocările reale ale lumii contemporane.

Primarul Mihai Polițeanu i-a felicitat pe organizatori și pe tinerii participanți pentru curaj și seriozitate și i-a îndemnat pe toți să rămână activi și să se implice pentru comunitatea din care fac parte.

Sprijinim inițiativele care investesc în educația civică și formarea tinerilor ploieșteni!