HCL 501/2011
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI 0
HOTĂRÂREA NR. 501
privind aprobarea organigramei, a numărului de personal stabilit conform normativului de personal și a statului de funcții al Spitalul Municipal Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești ca urmare a obținerii avizului Ministerului Sănătății
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de Motive a Primarului a Municipiului Ploiesti și Raportul de Specialitate al serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecție Civilă și Protecția Muncii prin care se propune aprobarea organigramei, a numărului de personal stabilit conform normativului de personal și a statului de funcții al Spitalului Municipal Ploiești;
având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe ale Ministerului Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe ;
în temeiul art.36(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată și actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aproba organigrama, numărul de personal conform normativului de persona] și statul de funcții al Spitalului Municipal Ploiești conform anexelor nr. 1 — nr. 3 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 01.12.2011.
Art. 2. Începând cu aceeași dată prevederile Hotarârii Consiliului Local nr.186/2011 și ale Hotarârii Consiliului Local nr. 438/2011 își încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Spitalul Municipal Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Data in Ploiesti, astazi, 30 noiembrie 2011
Presedinte de sedinta, = Contrasemneaza Secretar}
Valentin Marcu AR OM, Oana Cristina Iaco
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |