Seară de muzică românească, joi, 12 noiembrie 2026, la Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești. De la ritmurile dansurilor tradiționale transilvănene și melodiile de inspirație folclorică până la expresivitatea scriiturii enesciene și la peisajele sonore ale Munților Apuseni, concertul de săptămâna viitoare ne propune o incursiune în creația a trei compozitori de referință ai muzicii românești: Pascal Bentoiu, George Enescu și Marțian Negrea. Trei lucrări diferite ca stil și caracter se întâlnesc într-un program 100% românesc.

Solistul serii va fi Cadmiel Boţac, unul dintre cei mai promițători reprezentanți ai tinerei generații de pianiști români, apreciat pentru virtuozitatea și maturitatea sa artistică. El va cânta alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru.

Programul se va deschide cu Suita ardelenească, op. 6 de Pascal Bentoiu, o lucrare în care compozitorul valorifică materialul melodic tradițional, conferindu-i noi valențe expresive prin scriitura orchestrală. Varietatea timbrală, contrastele dinamice și ingeniozitatea orchestrației dau acestor pagini un caracter viu și o expresivitate aparte.

În continuare, pianistul Cadmiel Boţac va interpreta Fantezia pentru pian și orchestră de George Enescu, o lucrare de tinerețe în care scriitura pianistică, pasajele de virtuozitate și bogăția armonică dezvăluie deja imaginația și talentul componistic ale lui Enescu.

Concertul se va încheia cu Suita simfonică „Prin Munții Apuseni” de Marțian Negrea. Prin melodii sugestive, contraste de expresie și o orchestrație bogată în culori, compozitorul evocă frumusețea peisajelor și atmosfera acestor locuri.

Vă așteptăm joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala „Ion Baciu”, să ne bucurăm împreună de o nouă seară simfonică de excepție.

Pentru mai multe amănunte legate de evenimentele viitoare vă invităm să ne urmăriți pe toate paginile noastre de facebook:https://www.facebook.com/filarmonicaploiesti/
https://www.facebook.com/virtualconcerthall.ro/
https://www.facebook.com/jazzploiesti/
https://www.facebook.com/ploiestijazztrio/
https://www.facebook.com/flacaraprahovei/
https://www.facebook.com/corulfilarmoniciipaulconstantinescuploiesti/
https://www.facebook.com/cvartetulchronos/
https://www.facebook.com/ploiestibrassensemble/
https://www.facebook.com/studiofilarmonicaploiesti/

De asemenea, ne găsiți și pe instagram, aici: instagram.com/filarmonicaploiesti.