Primăria Municipiului Ploiești s-a alăturat în calitate de partener strategic proiectului „Mame Invizibile”, o inițiativă de suflet dezvoltată de Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune. Demersul este dedicat recunoașterii și sprijinirii mamelor care își dedică viața îngrijirii copiilor cu dizabilități, oferindu-le atenția, resursele și suportul comunitar pe care le merită pe deplin.

Cea de-a doua ediție a programului se va desfășura în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, combinând întâlniri fizice organizate la Ploiești cu sesiuni online, pentru a facilita participarea unui număr cât mai mare de mame.

Pe parcursul celor opt luni, participantele vor beneficia de un program complex de sprijin și dezvoltare:

•              Sesiuni de consiliere și sprijin psihologic;

•              Ateliere practice de educație financiară și instruire în acordarea primului ajutor;

•              Activități de relaxare și mișcare adaptată, precum yoga și pilates;

•              Ateliere creative de design floral și realizare de bijuterii artizanale;

•              Un cadru sigur de apartenență, dialog și întrajutorare comunitară.

Proiectul inițiat de Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune beneficiază de parteneriatul strategic al Primăriei Municipiului Ploiești și al Universității Petrol-Gaze din Ploiești, alături de organizații dedicate comunității locale: Asociația Sindrom Down Ploiești, Asociația de Sprijin pentru Copiii cu Handicap Fizic România – Filiala Prahova, Asociația „De Profesie Om”, Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Prahova, Asociația „Copii cu Aripile Deschise”, Asociația TATIS și Asociația Terapii pentru Dezvoltarea Potențialului Uman.

Mamele care au în îngrijire copii cu nevoi speciale și doresc să ia parte la acest program se pot înscrie accesând formularul disponibil:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf8mpEtipxlBKXTb1gXWb0mpXdH0phpdRcu86G0uyHG0VarvA/viewform. Vă invităm să susținem împreună o comunitate solidară, empatică și unită în fața provocărilor fiecărui membru al său!