Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că,începând marți, 24 martie a.c., se vor executa lucrări pentru resistematizarea rutieră pe strada Logofăt Tăutu, astfel:
- pe strada Logofăt Tăutu, respectiv pe tronsonul cuprins între strada Vasile Lupu si strada Gh. Gr. Cantacuzino se va circula în ambele sensuri, iar pentru a se fluidiza traficul, se va amplasa un indicator rutier cu semnificația “Oprirea Interzisă” pe partea stânga a sensului de mers către strada Elena Doamna;
- vor fi amplasate indicatoarele “Oprire” și “Obligatoriu dreapta” la ieșirea de pe strada Logofăt Tăutu către str. Gh. Gr. Cantacuzino;
- pe strada Logofăt Tăutu, la intersecția cu strada Vasile Lupu, se va monta indicatorul rutier “Accesul interzis” pe partea dreaptă a sensului de mers, dinspre str. Gh. Gr. Cantacuzino către strada Elena Doamna.
Vă informăm că toate modificările de circulație, fie ele provizorii sau permanente, sunt actualizate constant în aplicația de navigație WAZE:
- Închideri de străzi;
- Restricții temporare;
- Schimbări de sens.
Pentru a evita blocajele, întârzierile sau neplăcerile din trafic, vă recomandăm să folosiți aplicația WAZE, disponibilă gratuit pe telefonul mobil.
Mulțumim conducătorilor auto pentru înțelegere și îi rugăm să respecte semnalizarea rutieră ce va fi instituită pe această arteră de circulație!