Așa cum ultimele pagini ale unei cărți bune sunt cele pe care le parcurgem cu cea mai mare emoție, și finalul unei stagiuni muzicale are darul de a ne oferi cele mai frumoase și captivante momente. Nu este întâmplător faptul că ultimele săptămâni ale sezonului aduc pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” proiecte dintre cele mai strălucitoare, iar joi, 18 iunie 2026, vă invităm la o nouă seară simfonică de excepție, în care muzica românească și marea tradiție europeană se vor întâlni într-un program cu totul deosebit.

Dirijorul Radu Postăvaru și violonistul Gabriel Croitoru vor aduce în fața publicului ploieștean două creații de o frumusețe aparte, prezentate în versiuni orchestrale inedite, ce reunesc inspirația folclorică, rafinamentul expresiei și farmecul unor pagini devenite repere ale repertoriului universal.

Seara se va deschide cu George Enescu – Valentin Doni: „Concertul pentru vioară și orchestră după Sonata a III-a pentru vioară și pian în caracter popular românesc, în la minor, op. 25”, avându-l ca solist pe maestrul Gabriel Croitoru. Versiunea de concert, semnată de Valentin Doni și realizată pe baza capodoperei enesciene, valorifică bogăția expresivă și culoarea specifică universului sonor al marelui compozitor român.

În partea a doua a concertului, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, va readuce în atenția publicului celebrul „Cvartet american” de Antonín Dvořák, într-un aranjament pentru orchestră realizat de Sabin Păutza. Inspirată de perioada petrecută de compozitor în Statele Unite ale Americii, lucrarea îmbină prospețimea melodică, lirismul și influențele folclorice într-un discurs muzical plin de culoare, punând în valoare bogăția timbrală a partiturii și oferind o perspectivă sonoră inedită asupra uneia dintre cele mai îndrăgite creații camerale ale compozitorului ceh.

Vă așteptăm să descoperiți un program aparte, construit în jurul unor capodopere care continuă să fascineze prin frumusețea și originalitatea lor.

Pentru mai multe amănunte legate de evenimentele viitoare vă invităm să ne urmăriți pe toate paginile noastre de facebook:https://www.facebook.com/filarmonicaploiesti/
https://www.facebook.com/virtualconcerthall.ro/
https://www.facebook.com/jazzploiesti/
https://www.facebook.com/ploiestijazztrio/
https://www.facebook.com/flacaraprahovei/
https://www.facebook.com/corulfilarmoniciipaulconstantinescuploiesti/
https://www.facebook.com/cvartetulchronos/
https://www.facebook.com/ploiestibrassensemble/
https://www.facebook.com/studiofilarmonicaploiesti/

De asemenea, ne găsiți și pe instagram, aici: instagram.com/filarmonicaploiesti.