Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, în cursul zilei de miercuri, 11.02.2026, în intervalul orar 11.00 – 12.00, vor avea loc lucrări de reparații la instalația de semaforizare din intersecția Șos. Gh. Gr. Cantacuzino cu str. Torcători.

Lucrările tehnice sunt necesare în vederea identificării cablurilor afectate care alimentează corpurile de semafor.

Pe durata intervenției, semafoarele vor funcționa pe galben intermitent, iar circulația rutieră se va desfășura cu respectarea indicatoarelor rutiere existente.

Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere față de sistarea temporară a semafoarelor din intersecția amintită și îi rugăm să respecte regulile de circulație aplicabile în acest context.