Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Primăria Municipiului Ploiești a reușit obținerea unei noi finanțări pentru modernizarea infrastructurii educaționale din orașul nostru.

În data de 30.03.2026 s-a finalizat semnarea contractului de finanțare a proiectului „Eficientizare Energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei in Municipiul Ploiești”, între AM PRSM – Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) – în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud Muntenia și Municipiul Ploiești.

Cererea de finanțare a fost depusă în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea: P2 – O regiune cu orașe prietenoase cu mediu, Obiectivul specific: RSO 2.1. – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Operațiunea C – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice.

Obiectivul general al proiectului este reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru sala de sport a Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei”, prin implementarea unor măsuri eficiente din punct de vedere energetic.

Valoarea totală a proiectului este de 3.548.998,39 lei, din care suma maximă nerambursabilă este de 2.211.908,05 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 20 luni de la data semnării contractului de finanțare, cu posibilitate de prelungire, fără a se depăși data de 31.12.2029.

Prin implementarea acestui proiect se are în vedere creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, precum și îmbunătățirea condițiilor de utilizare a infrastructurii educaționale aferente Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” din Ploiești.Împreună facem pași importanți pentru un sistem educațional modern, eficient și sustenabil!