Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții, derulează, începând de luni, 16.03. a.c., lucrări de reparații la covorul asfaltic pe strada Găgeni, pe tronsonul cuprins între strada Văleni și strada Alexandru Depărățeanu.

Pentru continuarea în condiții de siguranță a acestor lucrări, circulația rutieră va fi închisă total pe segmentul menționat, în data de 18.03.2026, începând cu ora 09.00.

Derulăm aceste lucrări pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și pentru creșterea siguranței în trafic.

Mulțumim conducătorilor auto pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul temporar creat!

Vă informăm că toate modificările de circulație, fie ele provizorii sau permanente, sunt actualizate constant în aplicația de navigație WAZE:

  • Închideri de străzi;
  • Restricții temporare;
  • Schimbări de sens.

Pentru a evita blocajele, întârzierile sau neplăcerile din trafic, vă recomandăm să folosiți aplicația WAZE, disponibilă gratuit pe telefonul mobil.