Primăria municipiului Ploiești informează cetățenii că, în urma unei evaluări efectuate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, privind contextul actual de securitate și necesitatea unei informări publice mai ample, a fost decisă amânarea exercițiului de alarmare publică la nivel național „Miercurea Sirenelor”, care urma să se desfășoare în data de 04.03.2026, între orele 10:00 – 11:00.

Amânarea actuală reprezintă o măsură de adaptare responsabilă la context, nu o renunțare la exercițiu.

În perioada următoare, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite un calendar revizuit al exercițiilor, dar și măsuri suplimentare pentru informarea publică.