Municipalitatea ploieșteană, prin Regia Autonomă de Servicii Publice (R.A.S.P.) Ploiești, informează cetățenii cu privire la obligațiile prevăzute de Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația de a desfășura, periodic, lucrări de întreținere a terenurilor, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale.

Metodele de combatere a acestei plante includ cosirea repetată, smulgerea directă sau alte metode specifice adaptate în funcție de suprafața și destinația terenului. Aceste lucrări de întreținere trebuie menținute pe toată perioada de vegetație a plantei.

Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică, deoarece expunerea la polenul acesteia poate declanșa reacții alergice severe în perioada de fluorescență. Planta atinge vârful de polenizare în lunile august și septembrie, motiv pentru care implicarea preventivă a comunității, înainte de înflorirea plantei, este importantă.

În vederea evitării sancțiunilor, rugăm proprietarii de terenuri să se alăture acestei campanii, să își verifice proprietățile și să elimine focarele existente. Proprietarii care ignoră această obligație, riscă amenzi contravenționale substanțiale:

  • între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice;
  • între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.

Ploieștenii pot sesiza prezența focarelor de ambrozie la următoarele numere de contact:

  • Dispeceratul Primăriei Ploiești: tel. 0244-984;
  • Dispeceratul Poliției Locale Ploiești: tel. 0244-954;
  • R.A.S.P. Ploiești – Compartimentul Protecția Mediului: tel. 0244-541.071, interior 114;
  • Serviciul de Gospodărire Urbană (S.G.U.): tel. 0244-977.

Pentru recunoașterea corectă a plantei și aplicarea tehnicilor conforme de combatere, cetățenii pot consulta platformele oficiale ale autorităților centrale:

Informații suplimentare de specialitate sunt oferite și de către Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, la numărul de telefon: 0244-593210.

Combaterea ambroziei este o responsabilitate comună!

Prin acțiuni preventive și intervenții la timp, putem reduce impactul acestei plante asupra sănătății populației și putem contribui la crearea unui mediu mai sănătos pentru toți ploieștenii!