HCL 695 din 19 decembrie 2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 815/17.12.2025 al domnului primar Mihai-Laurențiu Polițeanu, precum și Raportul comun de specialitate, înregistrat cu nr.14574/17.12.2025 la Direcţia Tehnic Investiţii, cu nr. 782/17.12.2025 la Serviciul Relații Internaționale, Proiecte cu Finanțare Internațională, ONG și Implementare Proiecte și cu nr. 670/17.12.2025 la Direcția Administraţie Publică, Juridic Contencios, Achiziţii Publice, Contracte din cadrul Municipiului Ploieşti, prin care se propune aprobarea participării Municipiului Ploiești la Programul Tranziție Justă;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 540/18.12.2025, întocmit de Direcția Economică;
Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 19.12.2025;
Având în vedere:
– Regulamentul (UE) 2021/1229 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 privind Facilitarea împrumuturilor pentru sectorul public în cadrul Mecanismului pentru Tranziție Justă (JO L 274/1);
– Decizia de punere în aplicare a Comisiei C(2022)4048 finală din 17.06.2022 privind finanțarea facilității de împrumut pentru sectorul public și adoptarea programului de lucru multianual pentru perioada 2021-2025;
– Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 privind stabilirea cadrului pentru atingerea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 („Legea Europeană privind Clima”) (JO L 243, 9.7.2021, p. 1);
– Regulamentul (UE) 2021/1056 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind instituirea Fondului pentru Tranziție Justă (JO L 231, 30.6.2021, p. 1);
– Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind stabilirea dispozițiilor comune pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European Plus, Fondul de Coeziune, Fondul pentru Tranziție Justă și Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură, precum și reguli financiare pentru acestea și pentru Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare, Fondul pentru Securitate Internă și Instrumentul pentru Sprijin Financiar în domeniul gestionării frontierelor și politicii vizelor (JO L 231, 30.6.2021, p. 159);
– Decizia de punere în aplicare a Comisiei (UE) 2021/1130 din 5 iulie 2021 privind stabilirea listei regiunilor eligibile pentru finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European Plus și a statelor membre eligibile pentru finanțare din Fondul de Coeziune pentru perioada 2021-2027 (JO L 244, 9.7.2021, p. 10);
– Acordul de asistență tehnică încheiat cu Banca Europeană de Investiții din 14.03.2025 cu privire la mobilitatea urbană durabilă;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (4), lit. d) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
Se aprobă participarea Municipiului Ploiești la Programul Facilitatea de Împrumut pentru Sectorul Public (PSLF) din cadrul Mecanismului pentru Tranziție Justă, derulat de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) în cooperare cu Banca Europeană de Investiții (B.E.I) cu proiectul: Sustainable Mobility in Ploiești, Romania: Electric Tram Fleet Renewal (Mobilitate Durabilă în Ploiești, România: Reînnoirea Flotei de Tramvaie Electrice).
Art. 2
Se aprobă valoarea totală estimată a proiectului de maximum 50.000.000 euro, compusă din componenta de Împrumut la Banca Europeană de Investiții în cuantum de maximum 36.000.000 euro, componenta grantului acordat de CINEA prin Programul Tranziție Justă în cuantum de maximum 9.000.000 euro și confinațarea de 10% din valoarea totală a proiectului, respectiv maximum 5.000.000 euro.
Art. 3
Se împuterniceștePrimarulMunicipiului Ploiești, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, să semneze toate documentele în numele și pentru Municipiul Ploiești pentru implementarea proiectului: Sustainable Mobility in Ploiești, Romania: Electric Tram Fleet Renewal (Mobilitate Durabilă în Ploiești, România: Reînnoirea Flotei de Tramvaie Electrice).
Art. 4
Serviciul Relații Internaționale, Proiecte cu Finanțare Internațională, ONG și Implementare Proiecte, Direcţia Economică, Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Direcția Tehnic-Investiții și S.C. Transport Călători Express Ploiești vor duce la ȋndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 5
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostință celor interesați prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești, astăzi, 19 decembrie 2025
Președinte de ședință
Valentin Marcu
Constrasemnează,
Secretar,
Laurențiu Dițu