HCL nr. 061/2003
Consiliul Local al municipiului Ploiești,
văzând Expunerea de motive a Primarului municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Administrației Domeniului Public și Privat, prin care se propune suplimentarea numărului de personal al Administrației Domeniului Public și Privat Ploiești cu 57 de locuri subvenționate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Banca Mondială și 50 de locuri subvenționate conform Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale;
în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, precum și ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, coroborate cu prevederile Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale și ale H.G. nr. 1149/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002;
în conformitate cu prevederile Legii nr. 189/1998 privind finanțele publice locale;
în temeiul art. 38 lit. e) și lit. i) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Aprobă un număr de 107 locuri de muncitori necalificați sezonieri, pentru lucrări de ecologizare, refacere și întreținere a infrastructurii și pentru realizarea unor lucrări edilitare, astfel:
- 57 posturi de muncitori necalificați sezonieri, subvenționate de Banca Mondială, prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, cu salariul minim brut pe economie pentru fiecare persoană, pe perioada derulării proiectului, la care se adaugă contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajator, aferente salariului subvenționat;
- 50 posturi de muncitori necalificați sezonieri, subvenționate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, în baza Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, subvenționate în proporție de 70% din salariul de bază stabilit la data angajării.
Art. 2
Aprobă achitarea din bugetul local a diferenței din salariul de bază stabilit pentru cele 50 de posturi subvenționate în baza Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, la care se adaugă contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajator.
Art. 3
Conform clauzelor stipulate în contractul prin care Banca Mondială subvenționează un număr de 57 de posturi, în următoarea ședință a Consiliului Local se va modifica organigrama și statul de funcții ale Administrației Domeniului Public și Privat, prin suplimentarea numărului de personal cu 6 posturi de muncitori necalificați, pe perioadă nedeterminată.
Art. 4
Administrația Domeniului Public și Privat va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 1 aprilie 2003
Președinte de ședință,
Gheorghe Ioan
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu