HCL nr. 052/2003
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnului primar Emil Calota și Raportul de specialitate al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană, prin care se propune spre aprobare, la solicitarea S.C. POLISERV JG (PJG) S.R.L., Planul urbanistic de detaliu „AMENAJARE PARC AUTO”, str. DN 1A – Centura de Est, Ploiești;
în baza Legii nr. 453/2001 privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor;
în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu „AMENAJARE PARC AUTO”, str. DN 1A – Centura de Est, Ploiești, la solicitarea S.C. POLISERV JG (PJG) S.R.L., cu condiția respectării Avizului nr. 124 din 07.02.2003 al C.T.U.A.T., la faza autorizației de construire. Conform Anexei nr. 1, terenul care face obiectul acestui P.U.D. se află în intravilan, este proprietatea beneficiarului conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1624/2002 și are suprafața de 16.288,00 mp.
Art. 2
Planul urbanistic de detaliu prevăzut la art. 1 va avea termenul de valabilitate de 5 ani.
Art. 3
Direcția Generală de Dezvoltare Urbană va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 4
Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 26 februarie 2003
Președinte de ședință,
Nicolae Nan
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu