HCL 99/2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 99
privind solicitarea către operatorul S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. să asigure continuitatea Contractului de concesiune nr. 2776/5246/29.04.2004 încheiat între Municipiul Ploiești, Județul Prahova și operatorul Veolia Energie Prahova S.R.L., până la desemnarea noului operator, dar nu mai mult de 90 de zile
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 115/16.03.2022 al consilierilor Sîrbu-Simion Gheorghe, Frusina Nicolae-Vlad și Tudor Aurelian-Dumitru din Comisia de specialitate nr. 3 – Comisia pentru utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului, prin care se propune solicitarea către operatorul S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. să asigurare continuitatea Contractului de concesiune nr. 2776/5246/29.04.2004 încheiat între Municipiul Ploiești, Județul Prahova și operatorul Veolia Energie Prahova S.R.L., până la desemnarea noului operator, dar nu mai mult de 90 de zile;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 448/16.03.2022 (Nr. Registru special 3/16.03.2022) al Directiei Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 72/16.03.2022 al Direcției Economice;
Luând act de avizele Comisiei de specialitate nr. 3 – Comisia de utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului din data de 16.03.2022 și al Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 16.03.2022;
Ținând cont de prevederile Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public al județului Prahova de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție-transport-distribuție al Municipiului Ploiești nr.2776/5246/29.04.2004;
Având în vedere adresa nr. VEP 21005499/27.10.2021- Declarație de reziliere;
În baza Legii nr. 325/2006 privind Serviciul Public de alimentare cu energie termică;
În conformitate cu art. 33 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (1) și
art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1 Solicitarea către operatorul S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L., să asigure continuitatea Contractului de concesiune nr. 2776/5246/29.04.2004 încheiat între Municipiul Ploiești, Județul Prahova și operatorul Veolia Energie Prahova S.R.L., până la desemnarea noului operator, dar nu mai mult de 90 de zile, începând cu data de 01.04.2022.
Art. 2 Concedentul, Concesionarul și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termo Prahova, vor desemna o comisie comună care să finalizeze documentația de predare primire a serviciului, pe care o vor supune spre aprobare autorităților deliberative ale concedentului, precum și organelor statutare, conform legii.
Art. 3 Se împuternicește primarul Municipiului Ploiești să desemneze, prin dispoziție, reprezentantul Municipiului Ploiești în comisia prevăzută la art. 2.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 16 martie 2022
Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN