HCL 97/2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 97
privind luarea unor măsuri în vederea sprijinirii refugiaților din Ucraina
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 105/10.03.2022 al domnului Primar, Andrei Liviu Volosevici și Raportul de Specialitate comun nr. 78/10.03.2022 al Direcției Gestiune Patrimoniu, nr. 2461/10.03.2022 al Direcției Tehnic-Investiții, nr.70/10.03.2022 al Direcției Economice și nr. 403/10.03.2022 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte privind luarea unor măsuri în vederea sprijinirii refugiaților din Ucraina;
Luând în considerare Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina;
Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 315 din 05.03.2022 pentru aprobarea valorii maxime a costurilor aferente cazării în locațiile stabilite de comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență pentru cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina și care nu solicită o formă de protecție potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, precum și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne;
Ținând cont de avizul din data de 10.03.2022 al Comisiei de specialitate nr.2 Comisia de valorificarea patrimoniului, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale și avizul din data de 10.03.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze;
Având în vedere solicitarea nr. 3246/01.03.2022 a Ministerului Afacerilor Interne – Instituția Prefectului – Județul Prahova, înregistrată la Municipiul Ploiești sub nr.4620/01.03.2022;
În temeiul art. 129 alin. (1), (2) lit. c), alin. (7) lit. h) si alin. (14), al art. 139 alin. (3) lit. g), al art. 196 alin. (1) lit. a) și al art. 354 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 (1) Aprobarea locațiilor în care se poate asigura cazarea persoanelor refugiate din Ucraina, puse la dispoziție în condițiile legii, respectiv:
- internatul de la Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din str. Armași nr. 42A, capacitate de 60 paturi;
- internatul de la Colegiul ,,Spiru Haret” din str. Constructorilor nr. 8, capacitate de 110 paturi;
- internatul de la Liceul Tehnologic ,,Lazăr Edeleanu” din Bulevardul Petrolului nr.14, capacitate de 150 paturi. (2) Asigurarea efectivă a cazării se va putea realiza după obținerea avizelor din partea Consiliilor de administrație ale unităților școlare respective. (3) Se aprobă durata pentru care aceste locații pot fi puse la dispoziția persoanelor refugiate din Ucraina, după cum urmează: – de 90 zile, cu posibilitatea de prelungire.
Art. 2 Municipiul Ploiești va încheia cu unitățile de învățământ mai sus menționate, care au în administrare clădirile cu destinația de internat, un protocol privind utilizarea locațiilor enumerate, în sensul celor stabilite mai sus.
Art. 3 Finanțarea cheltuielilor generate de situația de urgență cauzată de afluxul refugiaților din Ucraina, poate fi asigurată din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local al Municipiului Ploiești, în contextul în care nu se încadrează în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, sau orice alt act normativ emis ulterior prezentei hotărâri.
Art. 4 Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze Protocolul cu unitățile de învățământ, care au în administrare clădirile cu destinația de internat.
Art. 5 Hotărârea Consiliului Local nr. 96 din 02.03.2022 privind luarea unor măsuri în vederea sprijinirii refugiaților din Ucraina își încetează aplicabilitatea.
Art. 6 Direcția Tehnic-Investiți, Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Direcția Economică și Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 7 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 10 martie 2022
Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN