ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 95

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare şi modernizare Pasaje pietonale subterane Bulevardul Bucureşti 1 şi Bulevardul Bucureşti 2”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 129/07.03.2023 al domnului Primar Andrei- Liviu Volosevici și Raportul de specialitate al Direcţiei Tehnic-Investiţii nr.2688/07.03.2023 prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare şi modernizare Pasaje pietonale subterane Bulevardul Bucureşti 1 şi Bulevardul Bucureşti 2”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 97/09.03.2023 al Direcţiei Economice și Raportul de specialitate nr. 393/09.03.2023 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte;

Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr.1, Comisia de buget-finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 10.03.2023;

Având în vedere avizul nr. 22/07.03.2023 al Comisiei tehnico-economice de avizare a proiectelor privind lucrările de investiţii în Municipiul Ploieşti, prin care s-a avizat favorabil, fără condiţii, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: „Reabilitare şi modernizare Pasaje pietonale subterane Bulevardul Bucureşti 1 şi Bulevardul Bucureşti 2”;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 386/15.10.2021 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare şi modernizare Pasaje pietonale subterane Bulevardul Bucureşti 1 şi Bulevardul Bucureşti 2”, aprobaţi prin Hotărârea Consiliului Local nr. 340/29.09.2017 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 388/15.10.2021 privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimativ, pentru accesarea de fonduri prin Programul naţional de investiţii Anghel Saligny, aferent obiectivului de investiții „Reabilitare şi modernizare Pasaje pietonale subterane Bulevardul Bucureşti 1 şi Bulevardul Bucureşti 2 ;

În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 privind aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”;

În conformitate cu Ordinul nr. 1333/21.09.2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021;

În conformitate cu Ordinul nr. 2708/18.10.2022 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021;

Luând în considerare prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (9) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii: “Reabilitare şi modernizare Pasaje pietonale subterane Bulevardul Bucureşti 1 şi Bulevardul Bucureşti 2”, conform anexei 1 la prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă devizul general actualizat aferent obiectivului de investiţii: “Reabilitare şi modernizare Pasaje pietonale subterane Bulevardul Bucureşti 1 şi Bulevardul Bucureşti 2”, conform anexei 2 la prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Municipiului Ploieşti a sumei totale de 627.560,78 lei cu T.V.A., din care suma de 277.644,49 lei, cu T.V.A., reprezintă categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. „a” – „d” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021, modificat şi completat prin Ordinul 2708/2022, și suma de 349.916,29 lei cu T.V.A. reprezintă cheltuieli rezultate în urma actualizării devizului general.

Art. 4 Direcţia Tehnic-Investiţii va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunostinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 10 martie 2023

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN