ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTÃRÂREA NR. 87 privind aprobarea lucrărilor de reparații curente propuse a fi executate în anul 2020 la unitățile de învățământ preuniversitar de stat și antepreșcolar din Municipiul Ploiești

Consiliul Local al Municipiului Ploiești,

Văzând Referatul de aprobare nr. 98/10.03.2020 al consilierilor Stanciu Marilena, Băzăvan Larisa, Sorescu Florina Alina, Dinu Marius Andrei și Raportul de specialitate nr. 2175/10.03.2020 al Direcției Tehnic-Investiții, nr. 43/11.03.2020 al Direcției Economice și nr. 96/23.03.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte prin care se propune aprobarea lucrărilor de reparații curente propuse a fi executate în anul 2020 la unitățile de învățământ preuniversitar de stat și antepreșcolar din Municipiul Ploiești.

Ținând cont de avizul favorabil din data 10.03.2020 al Comisiei nr. 6 pentru învățământ, sănătate, stiință, cultură, culte, tineret și sport;

Având în vedere prevederile Legii nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020 și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu art. 26, alin. (2) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții;

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 49/2020 a Municipiului Ploiești privind aprobarea bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2020 și estimări pe anii 2021-2023;

În conformitate cu solicitările unităților de învățământ transmise Municipiului Ploiești în anul 2020;

În temeiul art. 129, art. 139, art. 196, alin. (1), lit. a), art. 286 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă lista cu lucrările de reparații curente, prioritare, propuse a fi executate în anul 2020 la unitățile de învățământ preuniversitar de stat și antepreșcolar din Municipiul Ploiești, conform anexelor 1-3, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, funcție de alocația bugetară.

Art. 2 Se împuternicește viceprimarul, care are în responsabilitate activitatea de lucrări de reparații curente la unități de învățământ, să identifice și să aprobe executarea de lucrări altele decât cele aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Ploiești, cu respectarea bugetului alocat pentru lucrări de reparații curente la unități de învățământ.

Art. 3 Direcția Tehnic-Investiții va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prezenta hotărâre.

Dată în Ploiești, astăzi, 31 martie 2020

Președinte de ședință,
—
Secretar,
George-Sorin-Niculae Botez Ioana-Geanina Serbinov