ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 84

privind suplimentarea numărului de personal nedidac învățamânt preuniversitar de stat din Municipiul Plorești

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Expunerea de Motive a consilierilor Stanciu Marilena, Dragulea Sanda, Bazavan Jolanda, Băzăvan Larisa, Socoleanu Radu și Raportul de Specialitate al Direcției Tehnic – Investiții și Raportul de Specialitate al Directiei Economice prin care se propune suplimentarea numărului de personal nedidactic la unitățile de invatamant prin infiintarea de către ordonatorii tertiari de credite a unui număr de 19,25 posturi.

Potrivit prevederilor art.96, alin.(3) din Legea educației nationale nr.1/2011, actualizată, Consiliul de Administrație este organul de conducere al unității de învățământ;

În conformitate cu art.103, alin.(2) din Legea educației nationale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare „consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat’’;

În conformitate cu art.96, alin.7, lit.,,f’ din Legea educației nationale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul de administrație în atribuțiile principale aprobă planul de încadrare cu personal didactic și didactic auxiliar, precum și schema de personal nedidactic. Hotărârea de Guvern nr.72/2013, modificată si completată prin Hotărârea de Guvern nr.993/23.12.2015 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/prescolar si stabilirea finanțării de bază a unitătilor de invatamant preuniversitar de stat.

În conformitate cu art.2 1, alin.(4) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată, conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite.

În baza adresei nr.273/08.02.2016 înregistrată la Municipiul Ploiesti cu nr.2739/09.02.2016 transmisă de către Inspectoratul Școlar Județean Prahova;

Ținând cont de avizul favorabil din data de 24.02.2016 al Comisiei nr.1 de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.516/15.12.2015 privind preluarea atribuțiilor primarului Municipiului Ploiești;

În temeiul prevederilor art.36 alin.(2) lit.c” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Aprobă suplimentarea numărului de personal nedidactic la unitățile de învățamânt prin infiintarea de către ordonatorii terțiari de credite a unui numar de 19,25 posturi, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Finanțarea se asigură din veniturile proprii ale bugetului local al Municipiului Ploiești.

Art.3. Direcția Tehnic-Investitii, Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului, directorii unităților de învățamânt cu personalitate juridică în calitate de ordonatori terțiari de credite și Inspectoratul Scolar Județean Prahova vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art.4. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va duce la cunostință publică prezenta hotărâre. Dată in Ploiești, astăzi, 25 februarie 2016 Președinte de ședință, Contrasemnează Secretar, SA /vV/n Gheorghe Simion Sirby/ =

Dată în Ploiești, astăzi, 25 februarie 2016

Președinte de ședință,
—
Secretar,
—