R O M Â N I A

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 75

privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Creșterea mobilității traficului prin realizarea terminalului multimodal incluzând și spații de parcare pentru moduri de transport auto și biciclete (zona Spital Județean) în municipiul Ploiești”, aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr. 548/19.12.2019

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 83/17.02.2022 al domnului Primar Andrei Liviu Volosevici și Raportul de specialitate comun al Direcției Tehnic – Investiții nr.1673/16.02.2022 și al Direcției Relații Internaționale nr. 103/16.02.2022 prin care se propune actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea mobilității traficului prin realizarea terminalului multimodal incluzând și spații de parcare pentru moduri de transport auto și biciclete (zona Spital Județean) în municipiul Ploiești”, aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr. 548/19.12.2019;

Ținând cont de Raportul de Specialitate nr. 62/18.02.2022 al Direcției Economice și de Raportul de Specialitate nr. 280/21.02.2022 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;

Luând în considerare Avizul comisiei de specialitate nr. 1 – comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 21.02.2022;

Ținând cont de Avizul Comisiei Tehnico-Economice de Avizare nr.18/21.02.2022;

Având în vedere:

  • prevederile Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă;
  • Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Creștere Ploiești 2014 – 2020, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 163/30 mai 2016;
  • Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru polul de creștere Ploiești (P.M.U.D. Ploiești);
  • Documentul Justificativ pentru Finanțarea din Fonduri Europene Structurale și de Investiții 2014 – 2020 a Municipiului Ploiești;
  • Hotărârea Consiliului Local nr.548/19.12.2019 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnico-economice, faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții: „Creșterea mobilității traficului prin realizarea terminalului multimodal incluzând și spații de parcare pentru moduri de transport auto și biciclete (zona Spital Județean) în municipiul Ploiești”;
  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor masuri fiscal bugetare;
  • art. 7 alin. (6) din Hotărârea de Guvern nr. 907/29.11.2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.

Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), pct. 4), lit. d) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Creșterea mobilității traficului prin realizarea terminalului multimodal incluzând și spații de parcare pentru moduri de transport auto și biciclete (zona Spital Județean) în municipiul Ploiești”, aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.548/19.12.2019, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă valoarea proiectului în cuantum de 53.603.192,14 lei inclusiv TVA, din care C+M este 30.633.832,00 lei inclusiv TVA.

Art. 3 Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Ploiești reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 10.420.045,48 lei, conform Anexei 2 care face parte integrantă la prezenta hotărâre.

Art 4 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 548/19.12.2019 rămân neschimbate.

Art. 5 Direcția Tehnic-Investiții și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștintă celor interesați prezenta hotărâre.

Dată în Ploiești astăzi, 21 februarie 2022

Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN