HCL 71/2021
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 71
privind asigurarea măsurilor de continuitate a Serviciului Public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție-transport-distribuție în Municipiul Ploiești, în vederea avizării unui preț unic pentru toți utilizatorii ca urmare a liberalizării prețului la gaze naturale conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2020
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 111/22.03.2021 al domnului viceprimar Daniel Nicodim și Raportul de specialitate nr. 109/29.03.2021 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte prin care se propune transmiterea unei solicitări către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei în vederea avizării unui preț unic pentru toți utilizatorii Serviciului de alimentare cu energie termică;
Ținând cont de Raportul tehnic de specialitate nr. 1660/22.03.2021 al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești;
Având în vedere avizul comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget, finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 29.03.2021 și avizul comisiei de specialitate nr. 3 – Comisia pentru utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului, din data de 23.03.2021;
Luând în considerare adresa nr. 21003064/11.03.2021 prin care VEOLIA ENERGIE PRAHOVA S.R.L. solicită transmiterea unei adrese comune cu Municipiul Ploiești către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în vederea avizării unui preț unic al energiei termice livrate pentru toți utilizatorii;
Având în vedere prevederile Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public al Județului Prahova de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție-transport-distribuție pentru Municipiul Ploiești nr.2776/5246/29.04.2004;
În baza art. XIII pct. 8 din prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;
Având în vedere prevederile art. 40, alin. 8) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică;
Ținând cont de prevederile art.1, alin.2, lit.d), art.8, alin. 3, lit. k și art. 9, alin. 2, lit.d) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. (1), alin. (2), litera d), alin. (7), litera n), art.139, alin. (1) și art. 196, alin. (1), litera a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Pentru asigurarea măsurilor de continuitate a Serviciului Public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție-transport-distribuție în Municipiul Ploiești, se împuternicește Primarul municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, să transmită împreună cu reprezentantul legal al Veolia Energie Prahova SRL, solicitarea adresată Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei în vederea avizării unui preț unic pentru toți utilizatorii Serviciului de alimentare cu energie termică.
Art. 2 Regia Autonomă de Servicii Publice va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 30 martie 2021
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, p.SECRETAR GENERAL, Radu-Alexandru SIMIONESCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN Director Executiv