Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 760/23.12.2024 al Primarului Municipiului Ploieşti, Mihai-Laurenţiu Polițeanu, Raportul de specialitate comun al Direcției Economice nr. 530/23.12.2024 și al Direcției Tehnic-Investiții nr. 13213/23.12.2024, Raportul Tehnic de Specialitate al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești nr. 5827/23.12.2024 si Raportul Tehnic de Specialitate al Societății Termo Ploiești S.R.L. nr. 24014799/20.12.2024, prin care se propune aprobarea aprobarea documentațiilor tehnico-economice, indicatorilor tehnico- economici și a devizului general – faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții “MOTOARE TERMICE cu putere termică totală de 40 MWt, cu funcționare în cogenerare pentru centrala electrică de termoficare Brazi, județul Prahova”;

Având în vedere Avizul comisiei de specialitate nr. 1 — Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 23.12.2024;

Luând în considerare Avizul nr. 54/23.12.2024 al Comisiei tehnico-economice de avizare a proiectelor privind lucrările de investiţii în municipiul Ploieşti;

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 44/12.03.2024 privind aprobarea “Strategiei Locale pentru Serviciul de Alimentare cu Energie Termică a Populației din Municipiul Ploiești pentru perioada 2023-2033”;

Având în vedere:

  • Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, actualizată;
  • Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, actualizată.

Ținând cont de prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată si completată;

Luând act de prevederile art. 9, alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documenta-ţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), pct. 4), lit. d) şi art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată şi completată;HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă documentația tehnico-economică, indicatorii tehnico-economici și devizul general – faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții “MOTOARE TERMICE cu putere termică totală de 40 MWt, cu funcționare în cogenerare pentru centrala electrică de termoficare Brazi, județul Prahova”, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă valoarea totală a obiectivului în cuantum de 68,225,055.27 lei (81,181,753.46 lei cu T.V.A) din care C+M fără T.V.A: 1,538,430.18 lei ( 1,830,731.91 lei cu T.V.A).

Art. 3 Direcţia Economică și Societatea TERMO PLOIEȘTI SRL vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcţia Adrninistraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştintă celor interesaţi prezenta hotărâre.

Dată în Ploiești astăzi, 23 decembrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Gheorghe SÎRBU-SIMION

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN