Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

văzând Referatul de aprobare nr. 756/26.11.2025 al Primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu şi Raportul de specialitate nr.1478/26.11.2025 al  Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti prin care se propune aprobarea transformării a 30 (treizeci) posturi ocupate de angajaţii ce au fost declaraţi „admis” la examenul de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut, conform rapoartelor finale ale concursului anexate și a transformării gradului profesional a unui post vacant, ca urmare a procesului-verbal al sedinței de Consiliul Administrativ anexat;

având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare şi Administrativ nr. 541/26.11.2025 şi Raportul de specialitate al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte nr.631/27.11.2025 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Ploieşti;

luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de  26.11.2025 şi avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de  27.11.2025;

în baza  prevederilor art. 31, alin. (1) și alin. (3) din Legea – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, actualizată, care reglementează promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual;

în conformitate cu prevederile art. 554, alin. (1) și alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, care stipulează încadrarea şi promovarea personalului contractual;

având în vedere prevederile art. 97, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei pentru personalul contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
(1) Aprobă transformarea gradelor profesionale a 30 ( treizeci ) de posturi ocupate, din cadrul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, începând cu data de 01.12.2025 astfel:
– din grad profesional II în grad profesional I, pentru 1 (un) post de artist instrumentist studii superioare, din cadrul Orchestrei Simfonice;
– din grad profesional debutant în grad profesional II, pentru 1 (un) post de artist instrumentist studii superioare, din cadrul Orchestrei Simfonice;
– din grad profesional II în grad profesional I, pentru 1 (un) post  de artist instrumentist studii superioare, din cadrul Orchestrei Populare;
– din instrumentist treapta profesională I studii medii în artist instrumentist grad profesional II studii superioare pentru 3 (trei) posturi în cadrul Orchestrei Populare;
– din grad profesional debutant în grad profesional II, pentru 1 (un) post de dirijor cor studii superioare, din cadrul Corului Academic;
– din grad profesional debutant în grad profesional II, pentru 15 (cinsprezece) posturi de  corist studii superioare, din cadrul Corului Academic;
– din grad profesional debutant în grad profesional II, pentru 1 (un) post de coregraf studii superioare, din cadrul Ansamblului Folcloric;
– din treapta profesională debutant în treapta profesională III, pentru 6 (șase) posturi de dansator studii medii, din cadrul Ansamblului Folcloric;
– din grad profesional II în grad profesional I, pentru 1 (un) post de inspector de specialitate studii superioare, din cadrul Compartimentului Contabilitate;
(2) Aprobă transformarea gradului profesional a unui post vacant din cadrul Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești începând cu data de 01.12.2025, astfel:
– din grad profesional IA în grad  profesional  debutant, pentru 1 (un) post  de artist instrumentist clarinet din cadrul Orchestrei Simfonice.

Art. 2
Începând cu aceeaşi dată, prevederile anexei nr. 2 la  Hotărârea Consiliului Local nr. 149/29.04.2024, modificată cu prevederile Hotărâri Consiliului Local nr.441/26.09.2024, se modifică potrivit prezentei hotărâri.

Art. 3
Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă prezenta celor interesaţi.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 27 noiembrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU