HCL 66/2014
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR.66
privind aprobarea Regulamentului de Organizar: ADMINISTRAȚIEI PARCULUI MEMORIAL „CO
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de Motive a Primarului Municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecție Civilă si Protecția Muncii, din cadrul aparatului de specialitate al. primarului Municipiului Ploiesti si al Administratiei Parcului Memorial „Constantin Stere” prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al ADMINISTRAȚIEI PARCULUI MEMORIAL „CONSTANTIN STERE” Ploiesti;
în conformitate cu prevederile hotărârii Consiliului Local nr.5/2014 prin care au fost aprobate organigrama si statul de functii ale ADMINISTRAȚIEI PARCULUI MEMORIAL „CONSTANTIN STERE” Ploiesti;
in conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 Codul Muncii cu modificarile si completarile ulterioare;
în temeiul art.36, alin.(2), lit.a” si alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată în anul 2007 cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Aproba Regulamentul de Organizare si Functionare al Administrației Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești, conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Incepând cu data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, orice prevedere contrara isi inceteaza aplicabilitatea.
Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 27 februarie 2014 ff
Presedinte de sedinta Contrasemneaza seorda A Constantin Popa Oana Cristina W/ oY”
Dată în Ploiești, astăzi, 27 februarie 2014
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |