ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 652

privind aprobarea cotizației anuale a Municipiului Ploiești pe anul 2023 în calitate de membru al „Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile”

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând referatul de aprobare nr. 717/13.12.2022 al Primarului Municipiului Ploiești – domnul Andrei-Liviu Volosevici și Raportul de specialitate comun al Direcției Relații Internaționale nr. 795/12.12.2022 și al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 2017/12.12.2022 și raportul de specialitate nr. 537/21.12.2022 al Direcției Economice prin care se propune aprobarea cotizației anuale a municipiului Ploiești pe anul 2023 în calitate de membru al „Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile”;

Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 21.12.2022;

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. 3, 4, 5, 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile Hotărârilor Consiliului Local nr. 123/2008 privind aprobarea proiectului european de înființare a „Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile” din Ploiești, județul Prahova și nr. 326/2008 privind aprobarea Actului Constitutiv și a Statutului Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile „AE3R Ploiești-Prahova”;

Luând act de adresa de înaintare a „Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile” din Ploiești, Județul Prahova înregistrată la Municipiul Ploiești sub nr.23533/25.11.2022;

În conformitate cu art. 7 din Statutul Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile „AE3R Ploiești-Prahova”;

În temeiul prevederilor art. 128, coroborat cu art. 129, alin. (2), lit. e), art. 139 și

art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă cotizația Municipiului Ploiești pe anul 2023 reprezentând echivalentul în lei a 2500 euro/lună, în calitate de membru al „Agenției pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile”, pentru promovarea și implementarea proiectelor in domeniul eficienței energetice.

Art. 2 Direcția Economică și Direcția Relații Internaționale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.

Dată în Ploiești astăzi, 22 decembrie 2022

Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, p. SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN Director Executiv