HCL 640/2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA MUNICIPIUL PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 640
privind aprobarea participării Municipiului Ploiești în cadrul programului Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C12 – Sănătate – Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013 și a depunerii proiectului: “Reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul Municipal Ploiești”
Consiliul Local al Municipiului Ploiești,
Văzând Referatul de Aprobare nr. 721/13.12.2022 al primarului Municipiului Ploiești – domnul Andrei-Liviu Volosevici, precum și Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 515/13.12.2022, Raportul de specialitate comun al Direcției Relații Internaționale nr. 799/13.12.2022, al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 2022/13.12.2022 și al Direcției Tehnic Investiții nr. 13634/13.12.2022, prin care se propune participarea Municipiului Ploiești în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență Componenta C12 – Sănătate – Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013 și a depunerii proiectului : “Reabilitarea, modernizarea si dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul Municipal Ploiesti”.
Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 13.12.2022;
Având în vedere:
- prevederile art. 5 alin. (3), art. 14 alin. (3), (4), din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență;
- prevederile Ordinului Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 441/2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență Componenta C12 – Sănătate – Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013;
- Planul Național de Redresare și Reziliență al României aprobat de Consiliul UE (28 octombrie 2021);
- prevederile art. 129 alin. (2) lit. b),e), alin. (9) lit. a), alin. (7) lit. c), și art.139 alin.3 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă proiectul “Reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul Municipal Ploiești” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C12 – Sănătate – Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013.
Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului “Reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul Municipal Ploiesti”, în cuantum de 15.507.554,02 lei (inclusiv TVA). 1 Total eligibil fără TVA (LEI) 13.031.558,00 1.1 Din care eligibil Componenta verde 12.828.920,00 2 TVA pentru valoare eligibilă (1×19%) 2.475.996,02 3 Total eligibil cu TVA (1+2) 15.507.554,02 4 Total neeligibil fără TVA 0,00 5 TVA pentru valoare neeligibilă (4×19%) 0,00 6 Total neeligibil cu TVA (4+5) 0,00 7 Total proiect fără TVA (1+4) 13.031.558,00 8 Total TVA proiect (2+5) 2.475.996,02 9 Total proiect cu TVA (7+8) (LEI) 15.507.554,02
Art. 3 Se aprobă contribuția proprie în proiectul “Reabilitarea, modernizarea si dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul Municipal Ploiesti”, în cuantum de 0,00 lei fără TVA reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile si neeligibile ale proiectului: – contributie proprie la cheltuielile eligibile = 0,00 lei fara TVA – contributie proprie la cheltuielile neeligibile = 0,00 lei fara TVA – total TVA proiect = 2.475.996,02 lei – valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat
Art. 4 Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului “Reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii ambulatorii existente din Spitalul Municipal Ploiești” în condiții optime, se vor asigura din bugetul propriu al Municipiului Ploiești.
Art. 5 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării.
Art. 6 Se certifică valoare 86.243 prevăzută în Anexa 1 – Cererea de finanțare ca reprezentând numărul de prezentări în ambulatoriu în anul 2019 în cabinetele din ambulatoriul Spitalului Municipal Ploiești conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 7 Se aprobă Acordul de parteneriat dintre Municipiul Ploiești, în calitate de Lider de parteneriat și Spitalul Municipal Ploiești, în calitate de Partener, Unitate sanitară beneficiară, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 8 Se aprobă nota de fundamentare a investiției, conform Anexei nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art. 9 Se împuternicește domnul VOLOSEVICI ANDREI-LIVIU, primar al Municipiului Ploiești să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Unității administrativ-teritoriale, Municipiul Ploiești, Lider de parteneriat și al Partenerului, dacă este cazul.
Art. 10 Direcția Tehnic-Investiții, Direcția Relații Internaționale și Direcția Economică vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentei hotărâri.
Art. 11 Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 13 decembrie 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, p. SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN Director Executiv