Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

văzând Referatul de aprobare nr. 715/17.11.2025 al Primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu şi Raportul de specialitate nr. 4492/17.11.2025 al Poliţiei Locale a municipiului Ploieşti, prin care se propune aprobarea transformării a 5(cinci) posturi de execuţie astfel: transformarea gradelor profesionale pentru 3(trei) posturi de funcţie publică de execuţie al funcţionarilor publici care au fost declaraţi ,,admis” la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, conform Raportului final nr. 4410/07.11.2025 anexat,  precum şi transformarea unui post de funcţie publică de execuţie de poliţist local, din clasa III, grad profesional superior în poliţist local, clasa I, grad profesional asistent pentru funcţionarul public care a fost declarat ,,admis” la examenul de promovare în clasă, conform Raportului final nr. 4411/07.11.2025, anexat, respectiv transformarea gradului profesional din debutant în asistent al unui post de funcţie publică de execuţie de poliţist local, clasa III, ca urmare a obţinerii calificativului de evaluare ,,corespunzător” la terminarea perioadei de stagiu a funcţionarului public debutant conform Rapoartelor de evaluare a perioadei de stagiu nr. 207/10.04.2023 şi nr.195/11.11.2025;

ţinând cont de Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare şi Administrativ nr. 518/20.11.2025 şi de Raportul de specialitate al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte nr.615/20.11.2025 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Ploieşti;

luând în considerare Avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 26.11.2025 şi Avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică,  petiţii şi reclamaţii din data de 27.11.2025;

în conformitate cu prevederile art. 409, alin. (3), lit. a) şi ale art. 478, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completarile ulterioare, care reglementează ,,Promovarea în grad profesional se face prin concurs sau examen, organizat de către autorităţile şi instituţiile publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului”, respectiv  art. 480, alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completarile ulterioare, care reglementează ,,Promovarea în clasă se face prin examen care se organizează de către autorităţile şi instituţiile publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării examenului într-o funcţie publică de execuţie dintr-o clasă superioară, de grad profesional asistent”;

având în vedere prevederile art. 475, lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 28, alin. (1) din anexa nr. 6 la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare ,,Funcţionarii publici debutanţi care au obţinut la evaluarea activităţii calificativul ,,corespunzător” sunt numiţi, prin transformarea postului, funcţionari publici definitivi în funcţia publică de execuţie din clasa corespunzătoare studiilor absolvite deţinută, în gradul profesional ,,asistent”;

în temeiul art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1 
Aprobă  transformarea  a  5(cinci) posturi din cadrul Poliţiei Locale a municipiului Ploieşti, începând cu data de 01.12.2025, astfel:
– 1 (un) post de consilier juridic, clasa I, din grad profesional principal în grad profesional superior, funcţie publică de execuţie la Serviciul Juridic, Resurse Umane, Evidenţa Procese Verbale şi Relaţii Publice;
– 1 (un) post de poliţist local, clasa I, din grad profesional principal în grad profesional superior, funcţie publică de execuţie  la Serviciul Ordine Publică I;
– 1 (un) post de poliţist local, clasa III, din grad profesional asistent în grad profesional principal, funcţie publică de execuţie la Serviciul Ordine Publică II;
– 1 (un) post de poliţist local, din clasa III, grad profesional superior în clasa I, grad profesional asistent, funcţie publică de execuţie la Serviciul Ordine Publică II;
– 1 (un) post de poliţist local, din grad profesional debutant în grad profesional asistent, funcţie publică de execuţie la Serviciul Ordine Publică II.

Art. 2
Începând cu aceeaşi dată, prevederile anexei nr. 2 la Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Poliţiei Locale a municipiului Ploieşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 283/09.07.2024, modificată cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local nr. 484/22.10.2024 şi nr. 236/30.05.2025 se modifică potrivit  prezentei hotărâri.

Art. 3
Poliţia Locală a municipiului Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 27 noiembrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU