Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

văzând Referatul de aprobare nr. 624/09.10.2025 al domnului Primar Mihai-Laurențiu Polițeanu, Raportul de specialitate nr. 552/16.10.2025 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte, Raportul de specialitate nr.431/13.10.2025 al Direcției Economice, precum și Raportul tehnic de specialitate nr.5478/07.10.2025  al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, prin care se propune ajustarea tarifelor aferente Acordului cadru nr. 10073/17.05.2022 având ca obiect delegarea gestiunii  serviciului de salubrizare pentru activitățile de curățenie căi publice și deszăpezire în Municipiul Ploieşti;

având în vedere avizul Comisiei de specialitate nr. 1Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 26.11.2025  și avizul Comisiei de specialitate nr. 3 – Comisia pentru utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului din data de 25.11.2025;

Luând în considerare Adresa Direcției Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență nr. 4740/24.11.2025;

în conformitate cu adresa nr. 190/25.09.2025 a S.C. Blue Planet Services S.A. înregistrată la Municipiul Ploiesti cu nr. 19197/26.09.2025 și la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești cu nr. 5288/26.09.2025;

în temeiul prevederilor articolului 6 punctul 6.2 (1) (ii) din Acordul cadru nr.10073/17.05.2022având ca obiect delegarea gestiunii  serviciului de salubrizare pentru activităţile de curățenie căi publice și deszăpezire în Municipiul Ploieşti;

având în vedere prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr. 332/31.07.2023 privind ajustarea tarifelor pentru activităţile de curățenie căi publice și deszăpezire aferente Acordului cadru nr. 10073/17.05.2022 având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în Municipiul Ploieşti;

în baza prevederilor articolului 32, alineatul 1, litera e) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată și actualizată;

 în conformitate cu prevederile articolului 6, alineatul 1, litera n) din Legea nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, republicată și actualizată;

în temeiul art. 129, alin. (2), lit. d) şi alin. (7), lit. n) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Aprobă ajustarea tarifelor aferente Acordului cadru nr. 10073/17.05.2022având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de curățenie căi publice și deszăpezire în Municipiul Ploieşti, conform anexei la prezenta hotărâre.

Art. 2
Se împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze Actul adițional nr. 3 la Acordul cadru nr. 10073/17.05.2022având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de curățenie căi publice și deszăpezire în Municipiul Ploieşti.

Art. 3
Aplicarea noilor tarife se va face de către operatorul serviciului de salubrizare începând cu data de 01.01.2026.

Art. 4
Direcția Economică, Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești va aduce la cunoştinţă celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 27 noiembrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU