Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 708/10.12.2024 al domnului primar Mihai- Laurențiu Polițeanu și al consilierilor locali: Iulian Bolocan, Vlad-Andrei Boțîrcă, Sorin- Marius Dan, Raluca-Ioana Dumitru, Cristian-Mihai Ganea, Florin-Vasile Ioniță, Anca- Ligia Manu, Daniel-Puiu Neagu, Paul Palaș-Alexandru, Vasile Robescu, Octavian- Andrei Sandu, Alexandru-Florian Săraru, Gheorghe Sîrbu-Simion, Mihai Tonsciuc, Magdalena Trofin, Aurelian-Dumitru Tudor și Raportul de specialitate comun cu numărul 12539/10.12.2024 al Direcției Tehnic-Investiții și cu numărul 681/10.12.2024 al Serviciului Relații Internaționale, Proiecte cu Finanţare Internaţională, ONG şi Implementare Proiecte, Raportul de specialitate nr. 491/11.12.2024 al Direcției Economice şi Raportul de specialitate nr. 16/12.12.2024 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte privind aprobarea proiectului «Construirea unui teren de sport/modernizarea/dotarea infrastructurii educaţionale a unităţii de învăţământ Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu”».

Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 12.12.2024;

În conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului din cadrul Programului Regional Sud – Muntenia 2021-2027 – Prioritatea 5 – „O regiune educată”, Obiectivul specific RSO4.2 – „Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online”;

Având în vedere:

  • Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Ploiești 2021-2027, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 290/25.07.2024;
  • Hotărârea Consiliului Local nr. 268/27.06.2024 privind actualizarea indicatorilor tehnico – economici aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.398/2023 pentru proiectul «Construirea unui teren de sport/modernizarea/dotarea infrastructurii educaţionale a unităţii de învăţământ Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” Ploieşti – faza Proiect Tehnic».

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), pct. 4), lit. d) și art. 196 alin. (1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată.

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă proiectul «Construirea unui teren de sport/modernizarea/ dotarea infrastructurii educaţionale a unităţii de învăţământ Şcoala Gimnazială ,,Andrei Mureșanu”» şi a cheltuielilor legate de proiect în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027 – Prioritatea 5 – „O regiune educată”, Obiectivul specific RSO4.2 – „Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online”.

Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului «Construirea unui teren de sport/modernizarea/dotarea infrastructurii educaționale a unității de învățământ Școala Gimnazială ,,Andrei Mureșanu”» în cuantum de 2.492.197,94 lei (inclusiv T.V.A), din care C+M în cuantum de 1.327.752,34 lei (inclusiv T.V.A.) conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă contribuția proprie în proiect a sumei de 182.924,40 lei (inclusiv T.V.A), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului în sumă de 135.796,36 lei, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 47.128,04 lei (inclusiv T.V.A), reprezentând cofinanțarea proiectului conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Sumele reprezentând cheltuieli suplimentare ce pot apărea pe durata implementării proiectului «Construirea unui teren de sport/modernizarea/dotarea infrastructurii educaționale a unității de învățământ Școala Gimnazială ,,Andrei Mureșanu”» pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local.

Art. 5 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

Art. 6 În cazul în care se va primi finanțare, se va menține investiția realizată, asigurând costurile de funcționare, întreținere și serviciile asociate necesare, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acesteia pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la data efectuării plății finale, în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060.

Art. 7 Se împuternicește Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Mihai- Laurențiu POLIȚEANU, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Municipiului Ploiești.

Art. 8 Serviciul Relații Internaționale, Proiecte cu Finanţare Internaţională, O.N.G şi Implementare Proiecte, Direcția Economică și Direcția Tehnic-Investiții vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 9 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.

Dată în Ploieşti astăzi, 12 decembrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Gheorghe SÎRBU-SIMION

Contrasemnează,

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN