Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 734/20.11.2023 al domnilor consilieri: Valentin Marcu, Aurelian˗Dumitru Tudor, Nicolae˗Vlad Frusina, Gheorghe Popa, Costel Andreescu, Robert˗Ionuţ Vîscan, Cristian-Mihai Ganea şi Raportul de specialitate comun înregistrat la Direcţia Gestiune Patrimoniu sub nr. 372/20.11.2023 și la Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte sub nr.1806/20.11.2023 și Raportul de specialitate nr. 532/21.11.2023 al Direcției Economice, prin care se propune modificarea poziţiei 765(referitoare la imobilul teren curte situat în Ploieşti, str. Bobâlna, nr. 35) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/2006 privind includerea unor imobile în ,,Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”;

În conformitate cu Avizul din data de 17.11.2023 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Având în vedere Raportul din data de 26.10.2023 al Comisiei speciale având ca atribuții întocmirea și actualizarea ,,Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al municipiului Ploiești”;

Luând în considerare faptul că imobilul teren curte situat în Ploiești str. Bobâlna, nr.35, care face obiectul prezentei hotărâri se află în domeniul privat al municipiului Ploieşti potrivit poziției nr. 765 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr.267/2006 privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. q),

art.139, art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 354 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1

  1. Se aprobă modificarea corespunzătoare a poziţiei 765 (referitoare la imobilul teren curte situat în Ploieşti, str. Bobâlna, nr. 35) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti”, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  2. Imobilul, situat în Ploieşti, str. Bobâlna, nr. 35, se identifică potrivit planului de amplasament şi delimitare al imobilului, executat de dr. ing. Dan Popescu, care constituie Anexa nr. 2, ce face parte integranta din prezenta hotărâre.

Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr.267/2006 rămân neschimbate.

Art. 3 Direcţia Gestiune Patrimoniu şi Direcţia Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă numiților Macri Ion și Andrei Mihaela prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 29 noiembrie 2023

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Aurelian-Dumitru TUDOR Mihaela-Lucia CONSTANTIN