HCL 618/2024
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 703/09.12.2024 al domnului consilier local Gheorghe Popa şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 451/09.12.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 7/09.12.2024 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la actualizarea Inventarului bunurilor ce aparţin municipiului Ploieşti, referitor la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”;
Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 490/10.12.2024 al Direcției Economice;
În conformitate cu avizul din data de 09.12.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Hotarârii Guvernului României nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova şi al unor hotărâri ale consiliului local al municipiului Ploieşti, figurând în Anexa 2, poz. 115-126;
Având în vedere Procesul verbal din data de 05.12.2024 al Comisiei speciale de inventariere a domeniului public si privat al Municipiului Ploiesti desemnată prin Dispoziția nr. 3998/22.11.2024 a Primarului municipiului Ploiești;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 139, art. 196 alin. (1) lit.a) și art. 286 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1(1) Se aprobă modificarea poziţiilor 116, 118, 120 din Anexa 2 la Hotărârea nr.242/2000 privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: la poziţia 116, a) coloana 2 „codul de clasificare va avea următorul cuprins: 1.6.2.2; – coloana 3 „denumirea bunului va avea următorul cuprins: spaţiu învăţământ; – coloana 4 „elemente de identificare va avea următorul cuprins: spaţiu învăţământ, str. Rudului nr. 24, S+P+2E, zidărie beton, planşee beton, învelitoare tablă, suprafaţă construită la sol=871,3 mp, suprafaţă construită desfaşurată=2650 mp, număr niveluri=4, număr cadastral 133161 C1; – coloana 5 „anul dobândirii sau după caz al dării în folosinţă va avea următorul cuprins: 1950; – coloana 6 „valoarea de inventar va avea următorul cuprins: 6.774.392,37 lei; – coloana 7 „situatia juridică actuală va avea următorul cuprins: H.G.R. nr.1359/2001, număr carte funciară 133161 U.A.T. Ploieşti, număr cadastral 133161-C1; b) coloana 2 ,,codul de clasificare va avea următorul cuprins: 6; – coloana 3 ,,denumirea bunului va avea următorul cuprins: teren; – coloana 4 ,,elemente de identificare va avea următorul cuprins: teren intravilan curţi construcţii împrejmuit în suprafaţă de 5962 mp, str. Rudului nr. 24, număr cadastral 133161, vecinătăţi la E-proprietăţi particulare şi domeniul public al municipiului Ploieşti, str. Rudului, nr. cadastral 145610, la N-proprietăţi particulare, la V-proprietăţi particulare, la S-proprietăţi particulare; – coloana 5 ,,anul dobândirii sau după caz al dării în folosinţă va avea următorul cuprins: 1950/2023; – coloana 6 ,,valoarea de inventar va avea următorul cuprins: 7.520.664,95 lei; – coloana 7,,situatia juridică actuală va avea următorul cuprins: H.G.R. nr.1359/2001, Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 27/2009, Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 493/2024, număr carte funciară 133161 U.A.T. Ploieşti, număr cadastral 133161; la poziţia 118, – coloana 2 ,,codul de clasificare va avea următorul cuprins: 1.6.2.2; – coloana 3 ,,denumirea bunului va avea următorul cuprins: atelier; – coloana 4 ,,elemente de identificare va avea următorul cuprins: atelier, str. Rudului nr. 24, P, zidărie, beton, carămidă, planşee beton, învelitoare cu tabla, număr cadastral 133161-C3, suprafaţă construită la sol= 302,1 mp, suprafaţă construită desfăşurată =302,1 mp, număr niveluri 1; – coloana 5 ,,anul dobândirii sau după caz al dării în folosinţă va avea următorul cuprins: 1950; – coloana 6 ,,valoarea de inventar va avea următorul cuprins: 473.756,02 lei; – coloana 7 ,,situaţia juridică actuală va avea următorul cuprins: H.G.R. nr.1359/2001, număr carte funciară 133161 U.A.T. Ploieşti, număr cadastral 133161-C3 ; la poziţia 120, – coloana 2 ,,codul de clasificare va avea următorul cuprins: 1.6.4; – coloana 3 ,,denumirea bunului va avea următorul cuprins: cabină poartă; – coloana 4 ,,elemente de identificare va avea următorul cuprins: cabină poartă, str. Rudului nr. 24, P, construcţie de caramidă, învelitoare tablă, număr cadastral 133161-C4, suprafaţă construită la sol = 18,4 mp, suprafaţă construită desfăşurată 18,4 mp, număr niveluri 1; – coloana 5 ,,anul dobândirii sau după caz al dării în folosinţă va avea următorul cuprins: 1950; – coloana 6 ,,valoarea de inventar va avea următorul cuprins: 6.867,30 lei; – coloana 7,,situaţia juridică actuală va avea următorul cuprins: H.G.R. nr.1359/2001, număr carte funciară 133161 U.A.T. Ploieşti, număr cadastral 133161-C4 ; (2) Se aprobă completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.242/2000 cu o nouă poziţie identificată potrivit Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Imobilul în care funcționează Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu”, situat în Ploiești, str. Rudului nr. 24 se identifică conform planului de amplasament și delimitare care constituie Anexa nr. 2 și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Se aprobă actualizarea caracteristicilor tehnice ale construcţiei C2-Sală sport, ce se află în domeniul privat al Muncipiului Ploieşti potrivit Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 124/25.04.2018, în sensul că suprafaţa construită la sol este 249,5 mp, P, suprafaţă construită desfaşurată 249,5 mp, număr niveluiri 1, an edificare 1933.
Art. 4 Se aprobă actualizarea corespunzător prevederilor art. 1 și art. 2 a anexei la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 94/2009, cu modificările şi completările ulterioare şi a Contractului de administrare încheiat între Municipiul Ploieşti şi unitatea de învăţământ.
Art. 5 Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Tehnic Investiţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 6 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă direcţiilor din aparatul de specialitate al primarului şi Colegiului Economic „Virgil Madgearu” prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 12 decembrie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Gheorghe SÎRBU-SIMION
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN