Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 683/27.11.2024 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaş-Alexandru, Mihai Tonsciuc și Neagu Daniel-Puiu și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 436/27.11.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1738/27.11.2024 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului – teren situat în Ploiești, str. Zidari, nr. 15, adiacent apartamentului nr. 1, din bl. 13E, parter;

Având în vedere Avizul Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale încheiat în data de 22.11.2024

Văzând Raportul din data de 10.09.2024 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziția nr. 971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 553, art. 859, alin. 2 și ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor articolului 36 alin.1 și 2 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 25/14.03.1997 a Consiliului Local al municipiului Ploiești;

În conformitate cu Ordinul nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 139, art. 196 alin.(1) lit. a) și ale art. 354 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului teren în suprafață de 3,12 m.p., situat în Ploiești, str. Zidari, nr. 15, adiacent apartamentului nr. 1 din bl.13E, parter, identificat conform Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Direcția Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați precum și Direcției Gestiune Patrimoniu, prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 28 noiembrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Gheorghe SÎRBU-SIMION

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN