HCL 600/2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 600
privind mutarea unor chiriași
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 648/16.11.2022 al consilierilor: Iulian Bolocan, Nicoleta Ștefan, Anca-Adina Popa, Magdalena Trofin, Dragoș Alexandru Măchițescu, Cristian-Ionel Ionescu, Raportul de Specialitate nr.19833/15.11.2022 al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești și Raportul de specialitate nr. 1921/22.11.2022, prin care se propune mutarea unor chiriași;
Ținând cont de Avizul Comisiei de Specialitate nr. 5 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – Comisia pentru protecție și asistență socială din data de 16.11.2022;
Având în vedere prevederile art. 43 din Legea nr. 114/1996 – Legea locuinței, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 6, lit. e) și art. 20, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. q), coroborat cu dispozițiile art. 139, alin. (1), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă mutarea familiei Tudor Mihai Irinel din locuința socială situată în Ploiești, str. Al. Cătinei nr. 3, bl. 27A, cam. 51, în unitatea locativă nr. 5 situată în Ploiești, str. Libertății nr. 3, bl. 31C.
Art. 2 Aprobă mutarea familiei Neagu Mariana Luminița din locuința socială situată în Ploiești, str. Al. Cătinei nr. 3, bl. 27A, cam. 48, în unitatea locativă nr. 7 situată în Ploiești, str. Libertății nr. 3, bl. 31C.
Art. 3 Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 28 noiembrie 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, p. SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN Director Executiv