Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 677/26.11.2024 al domnilor consilieri locali Gheorghe Sîrbu-Simion, Mihai Tonsciuc, Dragoş-Florin Rusu, Raportul de specialitate comun al Direcţiei Gestiune Patrimoniu nr. 431/26.11.2024 (Completarea la Raportul de specialitate nr. 438/27.11.2024) şi al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic- Contencios, Achiziţii Publice, Contracte nr.1728/26.11.2024 (completat prin Raportul 1748/27.11.2024) și Raportul de specialitate nr. 462/27.11.2024 al Direcției Economice, la proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului unor contracte încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință;

În conformitate cu avizul din data de 26.11.2024 al Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Având în vedere Procesul verbal din data de 26.11.2024 al Comisiei pentru analizarea şi repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti;

În temeiul art. 391, alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 5, alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 884 din 3 iunie 2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.167/28.10.2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale;

Având în vedere prevederile contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință;

În temeiul prevederilor 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin.(1),

art. 196 alin. (1), lit. a), art. 362 alin. (2), art. 608 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă prelungirea termenului contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință proprietatea Municipiului Ploiești, potrivit Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Aprobă modificarea prin act adițional a contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință proprietatea Municipiului Ploiești corespunzător art. 1 din prezenta hotărâre.

Art. 3 Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștinţă persoanelor identificate în Anexă prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 28 noiembrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Gheorghe SÎRBU-SIMION

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN