Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Referatul de aprobare nr. 666/24.10.2025 al viceprimarului municipiului Ploiești, doamna Zoia Staicu și Raportul de specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești înregistrat sub nr. 20078/24.10.2025, prin care se propune aprobarea transformării gradului profesional pentru o funcție publică de execuție, pentru funcționarul public care a fost declarat “admis” la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut conform Raportului final al concursului, anexat;

având în vedere Raportul de specialitate nr. 474/27.10.2025 al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ și Raportul de specialitate nr.563/28.10.2025 al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești;

ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 29.10.2025 şi de avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 30.10.2025;

ţinând cont de prevederile art. 478 şi art. 148, alin. (1) Anexa 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

în temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) şi art. 196, alin.(1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă transformarea gradului profesional pentru o funcție publică de execuție din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, începând cu data de 01.11.2025, astfel:

– din gradul principal în superior a funcției publice de execuție de consilier clasa I din cadrul Serviciului Locuințe Sociale.

Art. 2
Începând cu aceeași dată anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.253/30.05.2025, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 356/28.07.2025, se actualizează conform prezentei hotărâri.

Art. 3
Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 octombrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU