HCL 59/2014
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂRE NR. 59 privind acordarea scutirii de la plata obligațiilor bugeta clădiri în baza Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, co către Fundația pentru Dezvoltare Umană, pentru
Consiliul Local al Municipiului Ploiești
Văzând Expunerea de motive a Primarului Municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești prin care se propune pentru anul fiscal 2014, scutire de la plata obligațiilor bugetare reprezentând taxă pe clădire, în baza Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, conform cererii depuse de catre Fundația
pentru Dezvoltare Umană, cu sediul municipiul Ploiești, B-dul Petrolului nr.16, cod fiscal 14075577.
În conformitate cu:
dispozițiile pet.4 al alin.(1) de la art.250 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare ;
prevederile art.125 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art. 9 pet. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată prin Legea nr. 199/1997 ;
prevederile art. 5 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată si completată ;
prevederile art. 36 alin. 4 lit. ”c” si art. 45 alin. 2 lit. “c” din Legea nr. 215/2001 administrației publice locale, republicată și actualizată;
HOTĂRĂȘTE:
Aprobă scutire de la plata taxei pe clădire pentru perioada februarie- decembrie 2014, pentru imobilul deținut cu chirie de către Fundația pentru Dezvoltare Umană.
Facilitatea acordată consta in scutire de la plata sumei de 11.296 lei reprezentând taxă clădire.
Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va aduce la îndeplinire prevederile prezentei.
Art, 3 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte va aduce la cunoștința celor interesați prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești, astăzi, 27 februarie 2014
Președinte de sedință Constantin Popa
Contrasemneaza Secretar, Oana Cristina Iac
Dată în Ploiești, astăzi, 27 februarie 2014
| Președinte de ședință, Constantin Popa | Secretar, Oana Cristina Iac Zi |