HCL 588/2023
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 697/31.10.2023 al domnilor consilieri: Valentin Marcu, Gheorghe Popa, Costel Andreescu, Raportul comun de specialitate înregistrat la Direcţia Gestiune Patrimoniu sub nr. 355/31.10.2023 şi la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub nr.1712/31.10.2023 privind completarea documentației de atribuire ce constituie anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 492/28.09.2023;
Având în vedere procesul verbal, precum și avizul din data de 31.10.2023 ale Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;
În baza prevederilor art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 196, alin. (1), lit.a), art. 297 alin. (1), lit. c), art. 332÷348 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă completarea și modificarea documentației de atribuire pentru închirierea prin licitație publică a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință – cabinete medicale şi/sau desfășurarea unor activități conexe actului medical ce constituie Anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.492/28.09.2023, astfel cap.B, subcapitolul B.1. Documentele care se solicită în vederea calificării ofertanților, va avea următorul conținut: „Dosarul de participare la licitație trebuie să cuprindă două plicuri sigilate, unul exterior și unul interior. Pe plicul exterior se va indica obiectul licitaţiei pentru care este depusă oferta, cu mențiunea “A nu se deschide înainte de data de ………………….., orele ………..”. (Se vor nota data și ora de desfășurare a licitației menționate în anunțul privind organizarea licitației). Plicul exterior va trebui să conțină: a. Cerere de înscriere la licitație conform Anexa nr. 2, fără îngroșări, ștersături sau modificări. b. Acte doveditoare privind calitățile și capacitățile ofertantului:
- Scrisoare de transmitere a documentelor de participare la licitație – Anexa nr. 3 – opis;
- Informații generale despre societate – Anexa nr.4;
- Copie de pe autorizatia de functionare eliberata de autoritatea competenta sau de pe actul legal de constituire, dupa caz, din care rezulta ca are ca 1 obiect unic de activitate furnizarea de servicii medicale cu cabinete medicale si activitati conexe acestora;
- Copie a certificatului de membru eliberat de Colegiul Medicilor;
- Certificat de inregistrare in Registrul Unic al Cabinetelor Medicale emis de Directia de Sanatate Publica (numai in cazul in care exista);
- Copie de pe certificatul de inregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele adiționale relevante, din care rezultă că obiectul de activitate (numai in cazul in care exista);
- Orice alte documente/autorizații de funcționare eliberate de autoritățile competente din care să rezulte că are ca obiect unic de activitate furnizarea de servicii medicale cu cabinete medicale si activitati conexe acestora (numai in cazul in care exista);
- Certificat constatator de la Oficiul Registrului Comerțului din care să rezulte obiectul de activitate și situația societății în domeniul de activitate pentru furnizarea de servicii medicale cu cabinete medicale si activitati conexe acestora și că societatea nu se află în litigii, în stare de dizolvare sau de lichidare, reorganizare judiciară sau faliment;
- Copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal. c. Declarație pe proprie răspundere, în forma autentică (notarială), din care să rezulte că: – documentele prezentate sunt valabile, iar fotocopiile acestora sunt conforme cu originalele;
- nu se află în litigii cu Primăria Municipiului Ploiești;
- în cazul adjudecării licitației, in calitate de chiriaș va amenaja pe cheltuiala proprie spațiul potrivit destinației acestuia, conform standardelor în vigoare, fără pretenții de recuperare a sumelor cheltuite în acest sens;
- ofertantul își asumă cunoașterea stării tehnice a spațiului – cabinet medical și în cazul adjudecării licitației nu va avea alte pretenții privind starea acestuia;
- acceptă (fără obiecțiuni) condițiile prevăzute în documentația de atribuire, inclusiv ale prevederilor din contractul de închiriere ce constituie Anexa nr.6 la documentația de atribuire. d. Dovada că nu sunt înregistrați în Centrala Incidentelor de Plăți (CIP) prin document emis de către Bancă sau de către Centrala Incidentelor de Plăți, prezentată în original. e. Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației, emis de către Directia Generala Regionala a Finanțelor Publice care să ateste faptul că ofertantul are îndeplinite la zi toate obligațiile către bugetul consolidat al statului; f. Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației, emis de către Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești care să ateste faptul că ofertantul are îndeplinite la zi toate obligațiile către bugetul local al Municipiului Ploiești; g. Dovada eliberată de Primăria Municipiului Ploiești prin Direcția Gestiune Patrimoniu din care să rezulte că ofertantul utilizează/folosește bunuri ce aparțin patrimoniului Municipiului Ploiești în baza unor forme contractuale încheiate cu Municipiul Ploiești și are îndeplinite la zi toate obligațiile datorate (aceasta se va 2 obține în baza unei solicitări înregistrată la Registratura Municipiului Ploiești – Piața Eroilor nr.1, parter. h. Împuternicire de la asociați pentru reprezentantul legal al persoanei juridice, în formă autentică (notarială) dacă este cazul; i. Chitanța privind achitarea Documentației de atribuire. j. Dovada achitării taxei de participare la licitație. k. Dovada constituirii garanției de participare la licitație. l. plicul interior, care conține formularul de ofertă – Anexa nr. 5, unde se va nota denumirea ofertantului și sediul social al acesteia. Formularul de ofertă va fi depus într-un singur exemplar semnat de către ofertant. Fiecare participant poate depune o singură ofertă. OBS: Participantul va numerota și va semna fiecare filă cuprinsă în dosarul de participare la licitație și va înscrie pe ultima filă numărul acestora, sub semnătura proprie. Dacă acest fapt nu este îndeplinit, organizatorul licitației nu va purta nici o răspundere pentru eventualele consecințe ce vor decurge de aici și care vor fi stabilite de către comisia de licitație. Toate documentele și informațiile solicitate reprezintă condiții eliminatorii, oferta care nu îndeplinește prin documentele prezentate condițiile de participare la licitație va fi descalificată. Pe plicul interior, care conține oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum și domiciliul sau sediul social al acesteia, după caz. Oferta va fi depusă într-un singur exemplar semnat de către ofertant. Fiecare participant poate depune o singură ofertă. Participantul va numerota, va semna și stampila fiecare filă cuprinsă în dosarul de participare la licitație și va înscrie pe ultima filă numărul acestora, sub semnătura și stampilă proprie. Dacă acest fapt nu este îndeplinit, organizatorul licitației nu va purta nici o răspundere pentru eventualele consecințe ce vor decurge de aici și care vor fi stabilite de către comisia de licitație. Toate documentele și informațiile solicitate reprezintă condiții eliminatorii, oferta care nu îndeplinește prin documentele prezentate condițiile de participare la licitație va fi descalificată.”.
Art. 2 Restul prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.492/28.09.2023 râmân neschimbate.
Art. 3 Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 31 octombrie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN