HCL 581/2023
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 686/30.10.2023 al domnilor consilieri Valentin Marcu și Gheorghe Popa şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr.347/27.10.2023 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1694/30.10.2023 la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 490/30.10.2023 al Direcției Economice, prin care se propune includerea unor bunuri în patrimoniul municipiului Ploieşti;
În conformitate cu Avizul din data de 27.10.2023 al Comisiei nr.2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Văzând Raportul din data de 26.10.2023 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziţia nr.971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploieşti, cu modificarile si completarile ulterioare;
Luând în considerare faptul că bunurile care fac obiectul prezentei hotărâri au fost edificate conform prevederilor legale în vigoare şi au fost recepţionate potrivit Proceselor Verbale de recepţie menţionate în Anexa la prezenta hotărâre;
Având în vedere faptul că, bunurile ce fac obiectul prezentei hotărâri, fac parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, conform prevederilor art.286 al Ordonanței de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin.1 și alin. 2 lit.c), art.139, art.196 alin(1) lit.a),
art.286, art. 354 și ale art.361 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă completarea Anexei B a Hotărârii nr.225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” cu poziţii noi, identificate potrivit Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă transmiterea în administrarea S.C. Apa Nova S.R.L. Ploieşti a bunurilor menționate la articolul 1.
Art. 3 Aprobă modificarea corespunzătoare a anexelor la Hotărârea nr. 48/2000 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti şi la contractul de concesiune privind gestiunea Serviciului Public de Alimentare cu Apă și a Serviciului de Canalizare în municipiului Ploiești încheiat în data de 14 iunie 2000 între Municipiul Ploieşti şi S.C. Apa Nova S.R.L. Ploieşti.
Art. 4 Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti şi Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcţiei Gestiune Patrimoniu, Direcţiei Economice, Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti și S.C. Apa Nova S.R.L. Ploieşti, prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 31 octombrie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN