Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 683/30.10.2023 al domnului consilier Valentin Marcu şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 344/27.10.2023 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1697/30.10.2023 la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 493/30.10.2023 al Direcției Economice, referitor la includerea unor bunuri în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”;

Luând în considerare Avizul din data de 27.10.2023 al Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Văzând Raportul din data de 26.10.2023 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziţia nr.971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploieşti, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere adresa DE nr. 243/06.10.2023 înaintată de către Direcția Economică;

Luând în considerare faptul că bunurile, ce fac obiectul prezentei hotărâri, fac parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, conform prevederilor art.286 al Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, a contractului de lucrări nr.3603/30.03.2023, Autorizației de construire nr.186/12.04.2023 fiind recepţionat potrivit Procesului Verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.9489/23.05.2023;

Văzând Hotărârea nr.219/28.07.2010 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti cu modificările şi completările ulterioare

Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr.14782/25.08.2010 încheiat între Municipiul Ploieşti și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 554 și art. 863 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c), art.139, art.196 alin.(1) lit.a), art. 357 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă completarea Anexei F4 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 225/1999 privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” cu poziții noi identificate conform Anexei nr.1, ce face parte integrantă din prezenta Hotărâre.

Art. 2 Se aprobă completarea Anexei nr. 5 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 219/2010, cu modificările și completările ulterioare, anexă ce cuprinde lista bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Ploiești transmise în concesiune către S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., cu bunurile identificate potrivit prevederilor art.1.

Art. 3 Se aprobă modificarea corespunzător art. 2 a Anexei la Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010 încheiat între Municipiul Ploieşti şi Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., cu modificările şi completările ulterioare, anexă ce cuprinde lista cu bunurile ce aparţin domeniului public şi privat al Municipiului Ploieşti transmise în concesiune către Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. cu bunurile prevăzute în Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, celelalte prevederi contractuale rămânând neschimbate, conform Actului adiţional ce constituie Anexa nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Împuterniceşte Primarul municipiului Ploieşti să semneze Actul adiţional la contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010 încheiat între Municipiul Ploieşti şi Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., cu modificările şi completările ulterioare, cuprins în Anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5 Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Tehnic-Investiții, Direcția Economică, Direcția Generală de Dezvoltare Urbană, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcției Gestiune Patrimoniu, Direcției Tehnic- Investiții, Direcției Economice, Direcției Generale de Dezvoltare Urbană, Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 31 octombrie 2023

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN